Ap 19:15
Şi din gura Lui iese o sabie ascuţită cu care să lovească neamurile; şi El cu toiag de fier le va păstori şi va călca linul i aprinderii mâniei lui Dumnezeu Atotţiitorul.
Ps 75
PSALMUL 75
Pentru sfârşit: Printre cântări. Un psalm al lui Asaf, cântare Asirienilor a.
1Cunoscut este Dumnezeu în Iudeea,
mare este numele Lui în Israel.
2Locul Său s'a făcut întru Pace b
şi locuinţa Lui în Sion;
3acolo a zdrobit tăria arcurilor,
arma şi sabia şi războiul.
4Tu luminezi minunat din munţii cei veşnici;
5tulburatu-s'au toţi cei nepricepuţi cu inima,
somnul şi l-au dormit, iar oamenii bogăţiei
n'au mai găsit, nici unul, nimic în mâinile lor.
6De certarea Ta, Dumnezeule al lui Iacob,
de certarea Ta au aţipit călăreţii pe cai.
7Tu eşti de temut, şi cine-Ţi va sta Ţie'mpotrivă?
De atunci Îţi este mânia.
8Tu ai făcut să se audă din cer judecată;
pământul s'a temut şi s'a alinat
9când Dumnezeu S'a ridicat la judecată
să-i mântuiască pe toţi blânzii pământului.
10Că gândul lăuntric c al omului Îţi va aduce laudă
şi rămăşiţa gândului lăuntric Te va prăznui.
11Domnului, Dumnezeului vostru faceţi-I făgăduinţe şi pliniţi-le,
toţi cei dimprejurul Său daruri Îi vor aduce,
12Lui, Celui de temut, Celui ce prinţilor le taie răsuflarea,
Celui de temut între regii pământului.