Ap 19:02
Pentru că adevărate şi drepte sunt judecăţile Sale! Pentru că a judecat-o pe Desfrânata cea mare, care a stricat pământul cu desfrânarea ei, şi din mâna ei a răzbunat sângele robilor Săi“.
Ps 78
PSALMUL 78
Un psalm al lui Asaf.
1Dumnezeule, intrat-au păgânii a în moştenirea Ta,
locaşul Tău cel sfânt Ţi l-au pângărit,
făcut-au Ierusalimul colibă prădată b.
2Leşurile robilor Tăi le-au făcut mâncare păsărilor cerului,
trupurile celor cuvioşi ai Tăi, fiarelor pământului.
3Vărsat-au sângele lor ca apa
împrejurul Ierusalimului, şi nu era cine să-i îngroape.
4Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri,
batjocură şi râs celor dimprejurul nostru.
5Până când, Doamne, Te vei mânia?: oare până la sfârşit?
până când ca focul Ţi se va aprinde mânia c?
6Varsă-Ţi mânia d peste neamurile care nu Te cunosc
şi peste regatele care n'au chemat numele Tău;
7că l-au mâncat pe Iacob
şi locul lui l-au pustiit.
8Nu-Ţi aminti de fărădelegile noastre cele de demult;
degrab să ne întâmpine îndurările Tale,
că am sărăcit foarte.
9Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru,
pentru slava numelui Tău;
de dragul numelui Tău ne izbăveşte
şi uşurează-ne păcatele,
10ca nu cumva să zică păgânii: „Unde-i Dumnezeul lor?“
Acum, în faţa ochilor noştri, fă-Ţi cunoscută între neamuri
răzbunarea sângelui robilor Tăi, care s'a vărsat.
11În faţa ochilor Tăi să ajungă suspinul celor ferecaţi,
după măreţia braţului Tău păzeşte-i pe fiii celor ucişi.
12Vecinilor noştri dă-le'n sân de şapte ori
ocara cu care ei Te-au ocărât pe Tine, Doamne.
13Iar noi, poporul Tău şi oile păşunii Tale,
Ţie Îţi vom mulţumi e în veac,
din neam în neam vom vesti lauda Ta.