1Tes 01:06
Şi voi v'aţi făcut următorii noştri şi ai Domnului, întru mult necaz primind Cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt,
2Tes 3
Rugaţi-vă pentru noi! Avertisment împotriva neorânduielii. Binecuvântare.
1În sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, pentru ca cuvântul Domnului să-şi plinească alergarea a şi să fie slăvit aşa cum e şi la voi
2şi să ne izbăvim de oamenii nesocotiţi şi răi; căci credinţa nu le e dată tuturor.
3Dar credincios b este Domnul, Cel ce vă va întări şi vă va păzi de Cel-Rău.
4Cât despre voi, încredinţaţi suntem în Domnul că pe cele ce vi le poruncim le faceţi şi le veţi face.
5Iar Domnul să vă îndrepte inimile spre iubirea lui Dumnezeu şi spre răbdarea Iui Hristos!
6Fraţilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos vă poruncim să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi.
7Că voi înşivă ştiţi cum trebuie să ne urmaţi; că noi n'am umblat fără rânduială între voi,
8nici n'am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu muncă şi cu osteneală am lucrat noaptea şi ziua, ca pe nimeni dintre voi să nu-l împovărăm:
9nu doar că n'aveam puterea c, ci pentru ca pe noi înşine să ne dăm vouă pildă, spre a ne urma.
10Că şi'n timp ce eram la voi vă porunceam: Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce d.
11Fiindcă auzim că pe la voi umblă unii fără rânduială, nu să facă treabă, ci să se afle'n treabă e.
12Unora ca aceştia le poruncim şi-i îndemnăm în Domnul Iisus Hristos: să lucreze'n linişte şi să-şi mănânce propria lor pâine.
13Iar voi, fraţilor, nu vă descurajaţi în a face binele.
14Şi dacă cineva nu ascultă de ceea ce spunem noi prin această epistolă, pe acela să-l însemnaţi f şi să nu aveţi de-a face cu el g, ca să se ruşineze.
15Dar să nu-l socotiţi ca vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate.
16Iar Domnul păcii Însuşi să vă dea vouă pacea în toată vremea şi'n tot chipul. Domnul fie cu voi cu toţi!
17Salutarea, cu mâna mea – a lui Pavel. Acesta este semnul meu în orice scrisoare: aşa scriu h.
18Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.