1In 03:10
Întru aceasta se învederează d fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: cel ce nu săvârşeşte dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său.
1In 3
Copii ai lui Dumnezeu (continuare). Iubiţi-vă unul pe altul! Încrederea în Dumnezeu.
1Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca noi să ne numim fii ai lui Dumnezeu; şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte pe noi lumea: pentru că nu L-a cunoscut pe El.
2Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu; şi ce vom fi, încă nu s'a arătat. Ştim că, dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea pe El aşa cum este a.
3Şi tot cel ce are această nădejde în El, se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este.
4Tot cel ce săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi fărădelegea; păcatul e fărădelegea.
5Voi ştiţi că El S'a arătat ca să ridice păcatele, şi păcat în El nu este.
6Tot cel ce rămâne întru El, nu păcătuieşte; tot cel ce păcătuieşte, nu L-a văzut şi nici nu L-a cunoscut.
7Copilaşilor, nimeni să nu vă amăgească; cel ce'nfăptuieşte dreptatea b este drept, aşa cum Acela drept este.
8Cel ce săvârşeşte păcatul e de la diavolul, pentru că diavolul încă de la'nceput păcătuieşte. Pentru aceasta S'a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să strice lucrurile c diavolului.
9Tot cel ce este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa Sa rămâne în el; şi el nu poate păcătui, pentru că e născut din Dumnezeu.
10Întru aceasta se învederează d fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: cel ce nu săvârşeşte dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său.
11Că aceasta este vestea pe care-aţi auzit-o de la'nceput: să ne iubim unii pe alţii.
12– Nu precum Cain, care era de la Cel-Rău şi şi-a înjunghiat fratele. Şi de ce l-a înjunghiat?: pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. –
13Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte.
14Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că-i iubim pe fraţi; cel ce nu-l iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.
15Tot cel ce-şi urăşte fratele e ucigaş de oameni; şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică rămânând întru el.
16Întru aceasta am cunoscut noi iubirea: că El Şi-a pus sufletul e pentru noi; datori suntem şi noi ca sufletele să ni le punem pentru fraţi.
17Dar cel ce are bogăţia lumii şi-l vede pe fratele său în lipsuri şi inima şi-o'nchide faţă de el, cum rămâne'ntru el iubirea lui Dumnezeu?
18Copilaşii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu vorbirea, ci'n faptă şi'n adevăr.
19Întru aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi'n faţa Sa ne vom linişti inimile f;
20că dacă inima noastră ne osândeşte, Dumnezeu e mai mare decât inima noastră şi cunoaşte totul.
21Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu
22şi orice cerem de la El primim, pentru că-I păzim poruncile şi facem ceea ce e plăcut înainte-I.
23Şi aceasta este porunca Lui: ca noi să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unii pe alţii, aşa cum ne-a dat El poruncă.
24Şi cel ce-I păzeşte poruncile rămâne în El şi El într'însul; şi'ntru aceasta cunoaştem că El rămâne în noi: din Duhul pe Care ni L-a dat.