[ VTVechiul Testament
[ IovIov
[ Cap. 7 ]CAPITOLUL 7
Răspunsul lui Iov (continuare).
1
Au pe pământ nu-i viaţa'ncercare pentru om?
  şi viaţa lui nu-i oare-a tocmitului cu ziua,
2
a slugii care'n umbră se-ascunde de stăpân,
  a calfei cu simbrie în aşteptarea plăţii?
3
Aşa şi eu, răbdat-am atâtea luni deşarte,
  şi nopţi de suferinţă cumplită mi s'au dat.
4
Mă culc şi zic în sinemi: Când oare va fi ziuă?;
  mă scol şi spun asemeni: Când oare va fi seară?;
  şi-s plin de suferinţă din noapte până'n zori.
5
A viermilor putoare tot trupul mi-l frământă;
  îmi răzuiesc puroiul, şi ciobul se înmoaie.
6
Că viaţa mea'n balanţă mai slabă-i decât graiul a
  şi s'a topit în hăul nădejdilor deşarte.
7
Adu-Ţi aminte [Doamne], că viaţa mea-i suflare,
  că tot ce-i bun rămas-a 'napoi de ochiul meu,
8
că ochiul strâns asupră-mi nu va mai da de mine,
  că ochii Tăi m'or cere, dar eu nu voi mai fi,
9
cum nici pe cer e norul ce-a fost şi s'a topit.
  Aşa coboară omul în iad b şi nu mai urcă;
10
la casa lui, acolo, nicicând se va întoarce,
  şi dacă da, nici vatra, nu, nu-l va mai cunoaşte.
11
Aşa că eu de-acuma nu-mi voi mai ţine gura;
  din marea-mi suferinţă voi face-o să vorbească,
  cu inima cuprinsă de-amar o voi deschide.
12
Sunt eu cumva o mare? sunt eu cumva balaur
  să pui asupră-mi strajă? c
13
Că dacă-mi zic: E vremea să mă alinte patul,
  să fiu doar eu cu mine în aşternutul meu,
14
Tu mă'nspăimânţi cu visuri, şi'n spaime pui vedenii,
15
zburdalnicul meu suflet rupându-mi-l de duh
  şi oasele, de moarte. d
16
Că nu trăiesc cât veacul, să'ndur la nesfârşit;
  hai, lasă-mă în pace cu viaţa-mi găunoasă!...
17
Ce-i omul, că Tu Însuţi l-ai ridicat în slăvi?
  ce-i omul, ca Tu Însuţi să nu-l scapi din vedere, e
18
să ai un ochi asupră-i din seară până'n ziuă
  şi'n ceasu-i de odihnă să-l iei la întrebări?
19
O, până când mă'nvălui, şi până când m'acoperi,
  şi până când n'am tihnă nici să-mi înghit scuipatul?
20
Dac'am greşit, ce oare pot face eu? hai, spune-mi,
  Tu, Cel ce pân'şi gândul din om îl sfredeleşti?!
  De ce m'ai pus pe mine să-Ţi stau, eu, împotrivă,
  şi sarcină să-Ţi fiu? f
21
De ce fărădelegea Tu nu vrei să mi-o uiţi
  şi pentru ce păcatul din mine nu mi-l speli?...
  Şi-acum, merg în pământ;
  curând s'o face ziuă, dar eu nu voi mai fi.“