1 | Cortul să-l faci din zece scoarţe de in a topit, ţesut în violet, în purpuriu şi'n stacojiu; cu heruvimi le vei face, lucraţi cu iscusinţă b. |
2 | Lungimea unei scoarţe va fi de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unei scoarţe va fi de patru coţi: scoarţele vor avea toate aceeaşi măsură. |
3 | Cinci scoarţe vor fi îngemănate la un loc, celelalte scoarţe vor fi şi ele'ngemănate la un loc. |
4 | Cheotori de mătase violetă vei face pe marginea de'ngemănare a fiecărei scoarţe, şi tot aşa pe cealaltă margine de'ngemănare a scoarţei următoare. |
5 | Cincizeci de cheotori vei face la o scoarţă şi cincizeci de cheotori vei face pe marginea scoarţei de'ngemănare, aşa ca ea să se lege de cealaltă scoarţă prin cheotorile ce stau faţă'n faţă. |
6 | Vei face cincizeci de copci de aur; cu copcile vei lega o scoarţă de cealaltă, aşa că'ntregul cort va fi un singur tot. |
7 | Peste cort vei face un înveliş de păr de capră; unsprezece învelişuri vei face. |
8 | Lungimea unui înveliş va fi de treizeci de coţi, iar lăţimea unui înveliş va fi de patru coţi; cele unsprezece învelişuri vor avea toate aceeaşi măsură. |
9 | Cinci învelişuri le vei uni la un loc şi tot la un loc pe celelalte şase învelişuri. Pe cel de al şaselea înveliş îl vei îndoi în partea din faţă a cortului. |
10 | Vei face cincizeci de cheotori la un înveliş, pe marginea îngemănării, şi tot cincizeci de cheotori vei face pe marginea celuilalt înveliş, ca să se poată îngemăna cu primul. |
11 | Şi vei face cincizeci de copci de aramă; copcile le vei vâr] în cheotori, aşa încât învelişurile se vor îngemăna şi vor alcătui un singur tot. |
12 | Cât despre ceea ce prisoseşte din învelitorile cortului, jumătatea de înveliş care prisoseşte va atârna pe partea de dinapoi a cortului. |
13 | De-a lungul acoperişului, de-o parte şi de alta, ceea ce prisoseşte din învelitori va atârna pe pereţii cortului, un cot într'o latură şi un cot în cealaltă, ca să-l acopere. |
14 | Cortului îi vei face apoi un acoperiş din piei de berbec vopsite'n roşu; iar pe deasupra, peste el, un acoperământ din piei de culoarea iachintului c. |
15 | Îi vei face cortului pilaştri din lemn de salcâm. |
16 | Fiecare pilastru va fi lung de zece coţi; lat de un cot şi jumătate va fi fiecare pilastru. |
17 | Fiecare pilastru va avea două cepuri, unul în dreptul altuia; aşa vei face la toţi pilaştrii cortului. |
18 | Cortului îi vei face douăzeci de pilaştri pentru latura dinspre miazăzi. |
19 | Sub cei douăzeci de pilaştri vei face patruzeci de tălpice de argint: câte două tălpice sub un pilastru, pentru cele două cepuri ale lui, şi două tălpice sub un alt pilastru, pentru cele două cepuri ale lui. |
20 | Iar pentru cealaltă latură, cea de miazănoapte, vei face douăzeci de pilaştri. |
21 | Vei face şi pentru ei patruzeci de tălpice de argint, câte două tălpice sub un pilastru şi două tălpice pentru alt pilastru. |
22 | Iar pentru partea dindărăt a cortului, care vine spre asfinţit d, vei face şase pilaştri. |
23 | Doi pilaştri vei face pentru unghiurile cortului, în spate; |
24 | ei vor fi deopotrivă'n partea de jos şi deopotrivă se vor îngemăna cu capetele de sus. Aşa vor fi: amândoi la fel şi amândoi întocmai pentru amândouă unghiurile. |
25 | Aşa că vor fi opt pilaştri cu şaisprezece tălpice de argint, două tălpice sub un pilastru şi două tălpice sub alt pilastru, în cele două laturi. |
26 | Şi vei face bârne din lemn de salcâm: cinci bârne pentru pilaştrii dintr'o parte a cortului, |
27 | cinci bârne pentru pilaştrii din cealaltă parte a cortului şi cinci bârne pentru pilaştrii din partea dindărăt a cortului, cea dinspre asfinţit. |
28 | Bârna de la mijloc va trece prin mijlocul pilaştrilor de la un capăt pân'la celălalt [al pereteluiî. |
29 | Pilaştrii îi vei îmbrăca în aur; inelele lor, prin care se vâră bârnele, le vei face din aur; tot în aur vei îmbrăca şi bârnele. |
30 | Cortul aşa-l vei ridica, după izvodul ce ţi s'a arătat în munte. |
31 | Vei face o perdea e ţesută'n violet, purpuriu şi stacojiu, în in topit; cu heruvimi o vei face, lucraţi cu iscusinţă. |
32 | O vei atârna de patru stâlpi de salcâm îmbrăcaţi în aur, cu vârfuri de aur şi cu tălpicile, patru, de argint. |
33 | Vei pune aşadar perdeaua pe stâlpi. Iar în spatele perdelei vei pune înlăuntru chivotul mărturiei. Perdeaua va fi astfel pentru voi despărţitură între sfânta şi sfânta-sfintelor f. |
34 | Cu perdeaua vei ascunde astfel privirilor chivotul mărturiei din sfânta-sfintelor. |
35 | Masa o vei aşeza dincoace, în faţa perdelei, iar sfeşnicul îl vei pune în faţa mesei, dar într'o latură a cortului, cea dinspre miazăzi, în timp ce masa o vei aşeza în partea cortului cea dinspre miazănoapte. |
36 | În uşa cortului vei face un văl ţesut în violet, purpuriu şi stacojiu, în in topit cu alesături de fir în ţesătură. |
37 | Vălului îi vei face cinci stâlpi de salcâm, pe care-i vei îmbrăca în aur; capetele le vor fi de aur, iar pentru ei vei turna cinci tălpice de aramă. |