| 1 | Apoi Iudita le-a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor! Luaţi acest cap şi spânzuraţi-l pe creasta zidurilor voastre! |
| 2 | Şi'ndată după revărsatul zorilor, când soarele se va ivi deasupra pământului, fiecare din voi să-şi ia armele şi toţi oamenii destoinici vor ieşi afară din cetate; în fruntea lor veţi pune un căpitan, ca şi cum aţi fi gata să vă coborâţi în câmpie către primele posturi de strajă ale Asirienilor, dar nu vă veţi coborî. |
| 3 | Aceia, luându-şi armele, vor intra în tabără şi vor trezi pe căpeteniile oastei Asiriei, care, la rândul lor, vor alerga la cortul lui Olofern; nu-l vor găsi, vor fi cuprinşi de spaimă şi vor fugi de dinaintea voastră. |
| 4 | Iar voi îi veţi urmări – voi şi toţi cei ce locuiesc întregul ţinut muntos al lui Israel – şi-i veţi doborî pe drumurile lor. |
| 5 | Dar, înainte de a face aceasta, chemaţi-l la mine pe Ahior Amonitul, pentru ca el să-l vadă şi să-l recunoască pe cel ce a dispreţuit casa lui Israel şi care l-a trimis la noi ca şi cum l-ar fi trimis la moarte“. |
| 6 | Atunci l-au chemat pe Ahior din casa lui Oziaş. De îndată ce a sosit şi a văzut capul lui Olofern în mâna unui om, în adunarea poporului, el a căzut cu faţa la pământ şi l-a apucat leşinul. |
| 7 | Şi după ce l-au ridicat de jos, el a căzut la picioarele Iuditei şi s'a plecat în faţa ei şi a zis: „Binecuvântată să fii tu în toate sălaşele lui Iuda
şi'n toate neamurile,
care, auzind de numele tău,
se vor cutremura! |
| 8 | Şi acum, povesteşte-mi ce-ai făcut în aceste zile!“ Atunci Iudita i-a povestit în mijlocul poporului tot ceea ce făcuse, din ziua'n care plecase şi până'n clipa când le vorbea. |
| 9 | Şi după ce ea a încetat să vorbească, poporul a izbucnit în chiote, aşa că'n cetate s'a auzit un strigăt de veselie. |
| 10 | Şi dacă Ahior a văzut tot ceea ce făcuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire în Dumnezeu; şi s'a tăiat împrejur şi a fost primit pentru totdeauna în casa lui Israel. |
| 11 | Iar în revărsatul zorilor au spânzurat capul lui Olofern pe zid şi apoi au ieşit în cete spre trecătorile muntelui. |
| 12 | Şi, de îndată ce i-au văzut, Asirienii au trimis la mai-marii lor, iar aceia s'au dus să-i găsească pe căpitani, pe comandanţii peste mii şi pe toţi cei mai-mari ai lor. |
| 13 | Aceia au venit la cortul lui Olofern şi i-au zis celui ce era mai-mare peste trebile lui: „Trezeşte-l pe stăpânul nostru, căci robii au cutezat să se coboare cu război împotriva noastră, ca să ne prăpădească cu totul!“ |
| 14 | Atunci Bagoas a intrat şi a bătut din palme la uşa cortului, fiindcă el credea că [Olofern] doarme cu Iudita. |
| 15 | Părându-i-se însă că nimeni nu aude, a deschis-o şi a intrat în odaia de dormit şi l-a găsit prăvălit pe podea, mort şi fără cap. |
| 16 | Şi a început să strige din răsputeri, cu plânset, cu suspin şi cu ţipăt, sfâşiindu-şi hainele de pe el. |
| 17 | Apoi s'a repezit la cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n'a găsit-o; şi, alergând prin mulţime, striga: |
| 18 | „Roabele au umblat cu înşelăciune! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor; că, iată, Olofern zace, fără cap, la pământ!“ |
| 19 | Când au auzit aceste cuvinte, căpeteniile oştirii Asiriei şi-au sfâşiat hainele şi s'au zăpăcit de tot; şi mare vaiet şi strigăt au stârnit în mijlocul taberei. |