| 1 | Şi după ce a încetat vânzoleala bărbaţilor care erau împrejur la sfat, Olofern, căpetenia oştirii asiriene, a zis către Ahior şi către toţi fiii lui Moab, de faţă cu toată adunătura aceea de străini: |
| 2 | „Cine eşti tu, Ahior, şi [cine sunteţi] voi, simbriaşi ai lui Efraim a, să proorociţi printre noi, aşa cum faci tu astăzi, şi să ne spuneţi să nu pornim război împotriva neamului lui Israel fiindcă Dumnezeul lor îi va ocroti? Şi cine este Dumnezeu, dacă nu Nabucodonosor? El îşi va trimite oştile şi-i va şterge de pe faţa pământului, fără ca Dumnezeul lor să-i scape; |
| 3 | iar noi, robii săi, îi vom zdrobi ca pe un singur om; căci ei nu sunt în stare să înfrunte puterea cailor noştri; |
| 4 | cu ei îi vom călca în picioare; munţii lor se vor îmbăta de sângele lor, câmpurile lor se vor umple de morţii lor; în faţa noastră nu va rămâne nici măcar urma picioarelor lor, căci ei vor pieri cu desăvârşire, zice regele Nabucodonosor, stăpânul întregului pământ; căci el a zis: – Nici unul din cuvintele mele nu va fi în zadar! |
| 5 | Iar tu, Ahior, simbriaşul lui Amon, care ai spus aceste vorbe în ziua nelegiuirii tale, de astăzi nu-mi vei mai vedea faţa până ce voi pedepsi neamul celor veniţi din Egipt b. |
| 6 | Atunci sabia oastei mele şi suliţa servilor mei îţi vor străpunge coastele şi vei cădea printre răniţii lor de moarte, atunci când eu mă voi întoarce. |
| 7 | Aşadar, servii mei te vor duce înapoi în ţinutul muntos şi te vor lăsa în una din cetăţile de la trecători; |
| 8 | şi nu vei pieri înainte de a fi fost nimicit odată cu ele. |
| 9 | Şi dacă cumva nădăjduieşti în inima ta că ei nu vor fi cuceriţi, nu-ţi lăsa mutra'n jos!; eu am zis, şi din cuvintele mele nici unul nu va fi'n zadar!“ |
| 10 | Apoi Olofern le-a poruncit servilor săi care-i slujeau în cort să-l ia pe Ahior şi să-l ducă la Betulia c şi să-l dea în mâna fiilor lui Israel. |
| 11 | Aşa că servii săi l-au luat şi l-au dus afară din tabără, în şes, iar din mijlocul şesului l-au dus la munte şi au ajuns la izvoarele din josul Betuliei. |
| 12 | Dar când oamenii cetăţii i-au văzut, şi-au luat armele şi au ieşit afară din cetate pe vârful muntelui; şi toţi mânuitorii de praştie îi împiedicau să urce, aruncând pietre asupră-le. |
| 13 | Iar aceia, lunecând în josul muntelui, l-au legat pe Ahior, l-au lăsat la poala muntelui şi s'au întors la stăpânul lor. |
| 14 | Dar fiii lui Israel, coborându-se din cetate, s'au dus la el, l-au dezlegat, l-au adus în Betulia şi l-au înfăţişat înaintea mai-marilor cetăţii, |
| 15 | care, la acea vreme, erau Oziaş, fiul lui Miheia, din seminţia lui Simeon, şi Habriş, fiul lui Otniel, şi Harmis, fiul lui Melchiel. |
| 16 | Aceştia i-au chemat pe toţi bătrânii cetăţii, dar la adunare au alergat şi tinerii şi femeile. Şi l-au aşezat pe Ahior în mijlocul întregului lor popor, iar Oziaş l-a întrebat despre cele întâmplate. |
| 17 | Luând cuvântul, el le-a spus ce anume se vorbise în sfatul lui Olofern, tot ceea ce el spusese în mijlocul căpeteniilor fiilor Asiriei, precum şi vorbele lăudăroase ale lui Olofern împotriva casei lui Israel. |
| 18 | Atunci poporul a căzut cu faţa la pământ şi I s'a închinat lui Dumnezeu şi a strigat către Dumnezeu, zicând: |
| 19 | „Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor şi îndură-Te de umilinţa neamului acestuia şi priveşte astăzi la faţa celor ce Ţi s'au sfinţit!“ d |
| 20 | Apoi l-au alinat pe Ahior şi l-au lăudat foarte. |
| 21 | Iar Oziaş l-a luat din adunare acasă la el şi a făcut ospăţ pentru bătrâni. Şi'n toată noaptea aceea L-au chemat în ajutor pe Dumnezeul lui Israel. |