[ VTVechiul Testament
[ EccEcclesiastul
[ Cap. 9 ]CAPITOLUL 9
Deşertăciunea virtuţii şi a înţelepciunii. A te bucura de viaţă.
1Pe toate acestea mi le-am pus la inimă
şi pe toate acestea inima mea le-a văzut:
anume că drepţii şi înţelepţii
şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu,
că nu e om care să cunoască fie iubirea, fie ura,
[cu toate] că ele i se află în faţă;
2deşertăciune este în toate.
Una şi aceeaşi întâmplare
îi este şi dreptului, şi nelegiuitului,
şi celui bun, şi celui rău,
şi celui curat, şi celui necurat,
şi celui ce jertfeşte, şi celui ce nu jertfeşte;
precum este cel bun, aşa e şi cel păcătos,
precum este cel ce jură, aşa-i şi cel ce se teme de jurământ.
3Acesta e răul în tot ce se face sub soare,
că o singură întâmplare le este tuturor;
da, inima fiilor oamenilor s'a umplut de răutate
şi rătăcire se află în inima lor atât cât trăiesc;
după care: – La cei morţi! a
4Cine oare e acela care să aibă părtăşie cu toţi cei vii?
Există, totuşi, o nădejde, căci:
Un câine viu e mai bun decât un leu mort.
5Fiindcă cei vii ştiu că trebuie să moară;
cei morţi însă nu ştiu nimic
şi pentru ei nu mai este nici o răsplată,
căci amintirea lor a fost dată uitării.
6Şi iubirea, şi ura lor,
şi gelozia lor, iată, au pierit;
nu, pentru ei niciodată nu mai există vreo părticică
în tot ce se face sub soare.
7Vino, mănâncă-ţi pâinea cu veselie
şi bea-ţi cu inimă bună vinul,
că I-au plăcut lui Dumnezeu faptele tale.
8Fie hainele tale'ntotdeauna albe
şi undelemn de pe capul tău să nu lipsească.
9Petrece-ţi viaţa cu femeia pe care o iubeşti
în toate zilele vieţii deşertăciunii tale
care ţi s'au dat ţie sub soare,
că aceasta este partea ta în viaţa ta
şi'n toată osteneala ta cu care te osteneşti sub soare.
10Tot ceea ce mâna ta găseşte cu cale să facă,
fă, atât cât îţi stă în putere,
fiindcă în iad b, acolo unde mergi tu,
nu există nici faptă, nici gând de a face,
nici cunoaştere şi nici înţelepciune.
11M'am întors şi am văzut sub soare
că întrecerea'n alergare nu le este [hărăzită] celor sprinteni,
nici celor puternici bătălia,
nici celor înţelepţi pâinea,
nici celor mintoşi bogăţia,
nici cărturarilor bunăvoinţa,
căci timpul şi neputinţa pe toţi îi vor întâmpina.
12Fiindcă omul nu-şi cunoaşte vremea;
aşa cum peştii se prind în mreaja vicleană
şi aşa cum păsările se prind în laţ,
tot astfel se prind fiii omului
în vremea cea rea
când fără veste cade peste ei.
13De asemenea, am mai văzut un fapt de înţelepciune sub soare,
şi mare îmi este în faţa ochilor:
14O cetate mică cu oameni puţini;
un mare rege vine asupră-i şi o împresoară
şi zideşte împrejuru-i valuri puternice;
15în ea se află un om sărac şi înţelept
care prin înţelepciunea lui a mântuit cetatea;
ei bine, nimeni nu-şi mai aduce aminte de omul acela sărac!
16Şi am zis eu:
– Înţelepciunea e mai bună decât puterea,
dar înţelepciunea săracului nu e luată în seamă,
iar cuvintele lui nu sunt ascultate.
17Cuvintele înţelepţilor ascultate'n linişte
fac mai mult decât strigătul celor puternici
în mijlocul nebunilor.
18Înţelepciunea e mai bună decât armele războiului,
dar un singur păcătos va nimici noian de bunătate.