Biserica întreagă, Trupul tainic al lui Hristos, este prezentă în mod simbolic pe Sfântul Disc în urma săvârşirii Proscomidiei: în mijloc, prin agneţ, Hristos însuşi, Lumina cea adevărată şi Viata cea veşnică, iar prin miride Maica Lui de-a dreapta, sfinţii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a bine-credincioşilor.
Miridele credincioşilor sunt aşezate sub agneţ
Credincioşii, atât cei vii cât şi cei adormiţi, sunt reprezentaţi prin miridele aşezate sub agneţ în stânga, respectiv dreapta acestuia. La acestea se adaugă cele trei miride speciale scoase pentru cler (episcopi, preoţi şi diaconi), conducătorii ţării şi pentru ctitori.
Mirida specială pentru ctitori precum şi rugăciunile de pomenire generală a viilor şi a morţilor, deşi sunt menţionate de Sfântul Simeon al Tesalonicului în secolul al XV-lea, în prezent sunt o particularitate a Liturghierelor româneşti unde le întâlnim începând de la jumătatea secolului al XIX-lea. Rugăciunea pentru vii este inspirată după cea de la Litie dar are analogii cu formularul de pomelnic de la sfârşitul Psaltirii şi cu dipticele anaforalei Sfântului Vasile cel Mare. Rugăciunea pentru pomenirea morţilor este alcătuită după canoanele din sâmbetele morţilor (moşii de iarnă şi de vară). Ambele rugăciuni, deşi de origine greacă, au ajuns la noi prin influenţa practicii Bisericii Ortodoxe Ruse unde însoţeau anumite pomelnice.
Scoaterea miridelor pentru credincioşi începe prin rostirea rugăciunilor de pomenire generală a viilor şi a morţilor şi continuă cu pomenirea lor nominală, pentru fiecare nume scoţându-se câte o miridă din prescurile aduse împreună cu pomelnicul. În urma tuturor preotul scoate o miridă pentru el însuşi arătând prin aceasta că mântuirea sa depinde de cei pe care este rânduit să-i păstorească şi să-i pomenească.
Pomenirea credincioşilor reprezintă raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos
Unii credincioşi au ajuns la o înţelegere a pomenirii la Proscomidie, ca un mijloc magic de rezolvare a problemelor curente al cărui efect este direct proporţional cu numărul prescurilor împărţite concomitent la diverse biserici. Astfel se solicită pomeniri pentru sănătate dar şi pentru izbăvire de vrăjmaşi, pentru izbândă la proces, pentru găsirea unui loc de muncă, pentru obţinerea vizei de plecare în străinătate etc. Această înţelegere magică reprezintă însă o denaturare grosolană a sensului cultului creştin.
Pomenirea de la Proscomidie, prin caracterul ei de jertfă, reprezintă „raportarea tuturor şi a fiecăruia la jertfa lui Hristos, adunarea şi rezidirea în jurul Agneţului a noii făpturi a lui Dumnezeu”. Prin aducerea prescurii şi a pomelnicului la altar noi ne aducem şi ne predăm lui Dumnezeu „pe noi însine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră”. Biserica îi strânge astfel laolaltă, la fiecare Liturghie, pe toţi membrii ei din toate vremurile. Miridele exprimă participarea noastră la jertfa lui Hristos şi intrarea în comuniune cu Maica Domnului, cu sfinţii şi cu toată Biserica pământească, presupunând şi asumarea personală a Crucii lui Hristos şi urmarea Lui (Mt. 16, 24). Bucăţica de pâine scoasă pentru fiecare îl distinge de ceilalţi şi, în acelaşi timp, îl apropie de Hristos şi de ceilalţi. Hristos stă în centrul Bisericii în stare de jertfă şi astfel o sfinţeşte şi o înfăţişează sieşi ca Biserică mărită (Efes 5, 26-27). La fel şi Biserica, fiecare mădular al trupului lui Hristos, îşi însuşeste de aici starea de jertfă faţă de Hristos şi, prin Hristos, faţă de semenii săi.
Miridele se scot spre „pomenirea” de către Dumnezeu a fiecăruia căci „numai cei pomeniţi există plenar prin atenţia ce le-o acordă Dumnezeu şi alţii dintre oameni. Cei pierduţi din atenţia tuturor şi mai ales a lui Dumnezeu se scufundă într-un minus extrem de chinuitor al existenţei”. Pomenirea de către Dumnezeu înseamnă, în cele din urmă, nemurire şi viaţă veşnică.
Proscomidia ne descoperă, pe Sfântul Disc, taina Bisericii şi imaginea lumii ce va să fie
”Vedem pe Însuşi Iisus şi întreagă Biserica Lui (...) Aceasta este taina cea mare. Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, care se îndumnezeiesc de la Cel ce după fire este Dumnezeu, Care S-a Întrupat pentru dânşii. Aceasta este împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit”.
Proscomidia ne pune în faţă icoana ordinii divine restaurate în care Hristos, Dumnezeu Omul se află în stare de jertfă în mijlocul Bisericii sale, descoperindu-se astfel ca iubire dăruită şi căreia Biserica îi răspunde, prin fiecare mădular al ei, prin iubire jertfelnică ce îşi trage puterea din jertfa lui Hristos. Egocentrismul, păcatul specific lumii căzute în care fiecare se vede pe sine ca un centru al existenţei şi care duce, în mod inevitabil, la separare şi luptă, este înlăturat. Dar Hristos, prin jertfa sa unică şi atotcuprinzătoare, a biruit moartea şi S-a făcut pe sine început al Învierii tuturor celor care îşi însuşesc, în Biserică, starea sa de jertfă. Proscomidia ne descoperă astfel vocaţia fundamentală a făpturii şi anume vocaţia pascală, de trecere de la moarte la înviere.
Pomenirile nominale se fac, în taină, la Proscomidie
Este regretabil faptul că în multe parohii s-a ajuns, sub presiunea credincioşilor necatehizati, la mutarea pomenirilor nominale de la Proscomidie în cadrul unor ectenii speciale din Sfânta Liturghie. Acest din urmă act, pe lângă faptul că întrerupe în mod deranjant desfăşurarea Sfintei Liturghii şi o prelungeşte nejustificat, afectează sensul Proscomidiei de adunare a tuturor în Biserică, în jurul Mielului jertfit, de includere a jertfei noastre în jertfa Lui şi de împărtăşire a noastră din jertfa Lui unică şi atotcuprinzătoare adusă Tatălui. Din fericire, pastorala la început de mileniu a I.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pune ordine în acest domeniu prin porunca expresă ca pomenirile să se facă la Proscomidie, în taină, şi nu cu voce tare în timpul Sfintei Liturghii.
Hristos în slavă acoperă nevăzut şi conduce la mântuire lumea şi sufletele noastre
Ritualul acoperirii cinstitelor daruri Îl arată pe Hristos, Mielul înjunghiat, care împărăţeşte şi descoperă în lume împărăţia lui Dumnezeu. Această împărăţie rămâne, însă, ascunsă celor care nu privesc cu ochii credinţei.
Preotul, acoperind Sfântul Disc, rosteşte într-o notă de bucurie: „Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat...” (Ps. XCII) iar acoperind Sfântul Potir zice: „Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta este plin tot pământul” arătând că slava Lui este străvezie pentru ochii credinţei. Acoperind apoi Sfintele vase îi cerem lui Hristos să ne acopere cu acoperământul aripilor sale şi să ne izbăvească de vrăjmaşi. Recunoaştem astfel că, în smerenia sa, Hristos se acoperă împreună cu noi pentru a ne apăra de vrăjmaşi şi a ne tine lângă El. Apoi preotul îl binecuvintează pe Dumnezeu „cel ce a binevoit aşa”, cădind cinstitele daruri.
Rugăciunea punerii înainte concentrează în sine temele dezvoltate în ritualurile anterioare ale Proscomidiei
Proscomidia se încheie cu rostirea rugăciunii punerii înainte a darurilor care este, de altfel, partea cea mai veche a rânduielii. Recunoscând că Hristos, Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, este „pâinea cea cerească, hrana a toată lumea”, adică dăruire spre împărtăşire pentru a ne binecuvânta şi sfinţi, îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze jertfa noastră şi să o primească în „jertfelnicul său cel mai presus de ceruri” adică să ne facă părtaşi jertfei unice şi atotcuprinzătoare a lui Hristos. Cerându-i să ne facă părtaşi jertfei Mântuitorului, Îl rugăm să-i pomenească „pe cei ce au adus şi pe cei pentru care s-au adus” jertfa noastră adică să adune întreaga Biserică în jurul lui Hristos.
Numai acum, când jertfa Bisericii a fost primită în jertfa Mântuitorului, poate să înceapă Sfânta Liturghie în care Hristos este „Cel ce aduce şi Cel ce se aduce, Cel ce primeşte şi Cel ce se împarte”, jertfa deplină şi Arhiereul desăvârşit.
Pr. Florin Botezan
| Înapoi | Sus |