— sunt acele vase şi obiecte de cult necesare pentru săvârşirea Sfintei Liturghii: discul, potirul, copia, steluţa, linguriţa şi acoperămintele, precum şi cele care se folosesc la alte diferite servicii divine şi care sunt sfinţite şi păstrate în biserică, în acest scop: Sf. Chivot, cădelniţa, Sf. Epitaf, litierul, miruitorul, candelele, steagurile bisericeşti, aghiazmatarul, căldăruşa ş.a. La început, aceste obiecte au fost introduse în uzul cultului pentru satisfacerea unor nevoi practice, iar mai târziu ele au primit treptat şi semnificaţii simbolice adecvate. Toate se sfinţesc prin ierurgii speciale, înainte de a fi folosite în cultul divin. Pentru depozitatea şi păstrarea lor, în bisericile construite începând din sec. IV, a fost prevăzută o începere separată numită schevofilachion (gr. σκεῦος, τό — schevos = vas, şi gr. φυλάττω — filatto = a păzi, a păstra), diaconicon (deoarece grija păstrării în bună stare a acestor obiecte revenea diaconilor) sau veşmântar (deoarece tot aici se păstrau şi veşmintele preoţeşti). La bisericile mai mari (catedrale episcopale, mănăstiri, paraclise de curţi domneşti), grija păstrării vaselor liturgice şi obiectelor de cult era încredinţată unui slujitor bisericesc, numit schevofilax. Canonul 21 de la Laodiceea interzice atingerea şi mânuirea vaselor sfinţite de către persoane nesfinţite.