— în înţelesul cel mai simplu, este „un ansamblu de credinţe, sentimente, reguli morale şi rituri izvorâte din conştiinţa pe care individul sau colectivitatea o are că se află în legătură cu o putere supranaturală, de care depinde“. Dacă această putere e concepută ca unică, atunci e vorba de o religie monoteistă, dacă e vorba de mai multe fiinţe supranaturale, atunci religia se numeşte politeistă. Astfel, religia implică dogma sau doctrina religioasă (adică concepţia sau ideea pe care o avem despre Dumnezeu şi despre raportul nostru cu El), implică morala şi disciplina religioasă (adică regulile de viaţă şi de organizare ale societăţii religioase, derivate din dogma respectivă) şi cultul religios (adică formele prin care colectivitatea umană respectivă exprimă sau caută să realizeze legătura ei cu divinitatea). Sf. Chiril al Ierusalimului scrie: „Fiinţa religiei constă din aceste două lucruri: din dogme pioase şi din fapte bune; nici dogmele fără fapte bune nu sunt plăcute lui Dumnezeu, nici faptele nu se primesc de Dumnezeu fără de dogme pioase...“ (Cateh. IV, 2; Patrologia Greacă , XXXIII, col 456.)