(ρασοφορός, ὁ — rasoforos)

— cel ce a primit „rasa“ (rantia călugărească), o haină lungă, neagră, cu mâneci (vezi rantia ). Când primeşte rasa i se pune pe cap o acoperitoare cilindrică = cuculion (vezi cuculion ), acoperită cu un văl tot de culoare neagră = camilafca (vezi camilafcă ). Starea de „rasofor“ este, după noviciat, prima treaptă a intrării în monahism. Tânărul care vrea să devină călugăr trebuie să treacă prin mai multe stadii de pregătire până să fie tuns în monahism. După ce vine în mănăstire, trei luni face noviciatul, adică stadiul de începător, cu ascultările mănăstireşti. Dacă dovedeşte bună purtare şi este de folos mănăstirii, stareţul îl recomandă chiriarhului (episcopului) pentru trecerea în rândul „fraţilor“; în acest al doilea stadiu rămâne un an (dacă are o şcoală absolvită) sau trei ani (ca să facă şcoală), timp în care învaţă să lucreze pentru mănăstire, să cânte, să facă rugăciunile rituale, pregătindu-se pentru şcoala monahală. Când s-a sfârşit anul, tânărul îmbracă haina monahală (gr. modernă ράσο, τό — raso, to), devenind „rasofor“, fără a-şi schimba numele. Rasoforul este primit în şcoala monahală şi după absolvire este supus unui examen, la care trebuie să dovedească că şi-a însuşit temeinic cunoştiinţele pravilei călugăreşti şi mai ales „Regulile“ Sf. Vasile, precum şi cunoştinţe despre istoricul ctitoriei mănăstireşti în care se află. După examen, chiriarhul aprobă „tunderea în monahism“ (care se face cu un ceremonial special) a rasoforului, dacă a împlinit 21 de ani, şi acesta devine călugăr şi va trebui să trăiască conform jurământului cerut de cele trei voturi monahale: votul castităţii, votul ascultării şi votul sărăciei. Cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii în viaţa monahală este „macroshima“sau „îngerescul chip“ în care intră „schimonahii“ („schivnicii“ sau „pustnicii“) care duc o viaţă aspră, de post şi rugăciune, retrăgându-se în locuri singuratice sau în peşteri din apropierea mănăstirilor, unde nu vin decât la slujbe.