— este ritualul sau rânduiala pregătirii şi binecuvântării (afierosirii) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea şi vinul) jertfei liturgice. Proscomidia este prima parte a sf. liturghii, deşi în Liturghier această rânduiala are forma şi întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare, la început şi cu una de încheiere, la sfârşit. În mănăstiri, timpul săvârşirii proscomidiei este între Utrenie şi Liturghie, când se săvârşeşte şi slujba Ceasurilor, dar în bisericile de enorie, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârşeşte în timpul Utreniei, în altar la Proscomidiar. Spre deosebire de celelalte părţi ale liturghiei, proscomidia se săvârşeşte numai de preot, fără participarea credincioşilor (a cântăreţilor) şi fără ca aceştia să audă sau să vadă ceva din ea. Ritualul Proscomidiei constă în pregătirea şi binecuvântarea sau afierosirea Darurilor de pâine şi vin pentru Sf. Jertfă. Rugăciunea de afierosire sau
Rugăciunea Proscomidiei este cea mai importantă din ritualul Proscomidiei pentru că prin ea pâinea şi vinul aduse de credincioşi primesc caracterul de ofrande sau daruri de jertfă. Materia jertfei creştine constă în vin amestecat cu apă, pe care şi Mântuitorul le-a folosit la Cina cea de Taină. Pâinea făcută din mulţimea boabelor de grâu şi vinul din boabele de struguri simbolizează comunitatea spirituală care leagă între ei pe toţi membrii Bisericii. Biserica este trupul lui Hristos, trupul tainic în care se unesc toţi credincioşii şi din care ei fac parte. Apa care se toarnă în vinul de jertfă, şi care în mod natural este un element ce condiţionează viaţa, simbolizează pe credincioşii laici, iar amestecul ei cu vinul înseamnă încorporarea la Hristos a tuturor credincioşilor, pentru că El S-a jertfit pentru toţi oamenii. Darurile credincioşilor (pâinea şi vinul) aduse de ei la altar, sunt expresia văzută a participării lor concrete la Sf. Jertfa, care se aduce prin preot la liturghie. Pâinea folosită de Biserica Ortodoxă nu este azimă, ci
pâinea dospită (ἄρτος, ὁ —
artos, o), deoarece cu astfel de pâine s-a săvârşit şi Cina lui Hristos (care a avut loc în joia dinaintea Paştelui iudaic, când urma să se consume azimă, pentru care Paştele iudaic se mai numeşte şi
Sărbătoarea azimilor). Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârşit şi întruparea desăvârşită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat aminteşte de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat împărăţia cerurilor (Luca 13, 20-21) şi care este Hristos însuşi. Pâinea folosită la Proscomidie se numeşte prescură (vezi
prescură ). Din ea preotul scoate
miridele (vezi
miride ), folosindu-se de obiectele de cult care stau la Proscomidiar:
copia (vezi
copia ),
buretele cu care se adună firimiturile prescurilor tăiate şi care se pun pe Sf. Disc (vezi
disc ,
miride ); se ia apoi
steluţa (obiect ritual, simbolizând steaua de la Betleem), numită şi
asterisc sau
avezdă, se tămâiază cu fum din cădelniţă şi se aşează pe Sf. Disc, rostindu-se cuvintele: „Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul“; preotul ia apoi acoperământul discului (pocrovăţ) (vezi
acoperământ ) şi acoperă Sf. Disc, tămâindu-l, aşa cum a făcut şi cu Potirul, iar peste ele pune un acoperământ mai mare, numit
Aer (vezi
aer ). Astfel aşezate pe masa de la proscomidiar, cinstitele Daruri sunt din nou tămâiate, binecuvântate şi slujba Proscomidiei se încheie cu rugăciunea: „Slavă, Şie, Hristoase, Dumnezeul nostru...“, rugăciune numită
apolis sau
otpust (vezi
apolis ). Acoperirea Darurilor şi rămânerea lor tainică la Proscomidiar până la Vohodul mare (vezi
vohod ) însemnează vremea necunoscută a vieţii lui Iisus, petrecută de El la Nazaret şi Capernaum, înainte de Botezul Său şi de începerea lucrării Sale în lume (comentează Sf. Gherman şi Nicolae Cabasila). Fumul tămâiei (cădirea) de la sfârşitul Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat trupul Domnului (cf. Sf. Gherman), mirida pentru Sf. Fecioară (numită şi
Bogorodiţa, Bogorodicina sau
Panaghia) aşezată pe Sf. Disc închipuie pe Maica Domnului îndurerată, la picioarele Crucii Fiului Său răstignit. Privind dublul
simbolism al Proscomidiei (închipuind şi Naşterea şi Moartea lui Hristos), Proscomidiarul, locul săvârşirii slujbei, închipuieşte şi peştera, staulul sau ieslea în care S-a născut Iisus, dar şi Golgota sau locul Răstignirii (comentează Sf. Gherman şi Meletie Sirigul). Cât stau la Proscomidiar, cinstitele Daruri nu se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, ci sunt numai un simbol, o închipuire a Sf. Trup şi Sânge, cum le numeşte
Liturghierul ortodox: „Punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău“ (Liturghia Sf. Vasile cel Mare, la Epicleză). Numai în cursul Liturghiei credincioşilor, şi anume când se va sfârşi Jertfa, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor, va avea loc adevărata pomenire sau comemorare a morţii lui Hristos. Miridele care se aşează lângă Sf. Agneţ pe Sf. Disc (vezi
agneţ ) sunt: întâi pentru Sf. Fecioară, care o arată pe ea, stând în cer de-a dreapta Fiului ei, mai presus de toţi sfinţii („Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată“, Ps. 44, 11). Miridele în cinstea celor nouă cete ale sfinţilor, împărţiţi astfel după cele nouă cete îngereşti, reprezintă mulţimea sfinţilor care formează
Biserica triumfătoare sau slăvită, din ceruri. Miridele pentru vii şi morţi reprezintă
Biserica luptătoare. Aceste miride se scot şi se aduc spre „pomenirea şi iertarea păcatelor“ credincioşilor vii şi morţi. Miridele pentru sfinţi reprezintă o formă a cultului de veneraţie adus sfinţilor şi o formă de mulţumire către Dumnezeu pentru slava şi cinstea cu care i-a încununat. Ritualul Proscomidiei, Sf. Agneţ şi miridele au un sens mistic şi eclesiologic. Ele reprezintă acum
Biserica universală, din toate timpurile şi locurile, atât cea de pe pământ (luptătoare) cât şi cea din ceruri (triumfătoare). Acest sens eclesiologic îl formulează Sf. Simion al Tesalonicului: „Am înţeles cum prin această dumnezeiască închipuire şi istorisire a Sfintei Proscomidii, vedem pe Iisus şi întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată şi viaţa cea veşnică. El este în mijloc prin Agneţ, iar Mama Lui de-a dreapta, prin miridă, sfinţii şi îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioşilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este Taina cea mare: Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu care S-a întrupat pentru dânşii. Aceasta este împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice: Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit“ (în lucrarea „Despre Sfânta Liturghie“). În sens mistic (eshatologic), Proscomidiarul şi Sf. Disc înseamnă tronul Mântuitorului ca împărat în mijlocul Bisericii Sale şi Scaunul Său, la Judecata din urmă, zugrăvit la intrarea bisericilor noastre ortodoxe.
