penitent
cel care se pocăieşte de păcate făcând penitenţă, îndeplinind un canon (ca o pedeapsă) pe care i-l dă preotul, după spovedanie. Penitenţa (pocăinţa) constă, pe lângă rugăciuni, în metanii şi în împlinirea unor fapte bune (să îngrijească un bolnav, un bătrân, să ajute nişte copii orfani, să sădească un pom, să facă o fântână, să ajute o biserică etc). Prin împlinirea canonului (epitimiei), penitentul trebuie să fie hotărât a se întări în virtute şi a se îndepărta de păcat. Cea mai aspră penitenţă este oprirea de la Sf. Împărtăşanie (în cazul unor păcate de moarte). În Biserica veche (prin sec. III VI), penitenţa se făcea în public, fiind reglementată de disciplina penitenţială, care separa pe credincioşii fără păcate de păcătoşi (cei supuşi penitenţei), care erau obligaţi să rămână în pridvorul bisericii ori afară din biserică, şi nu mai aveau dreptul de a aduce daruri la biserică, nici de a participa la Sf. Liturghie şi a se împărtăşi.
|