(πολυλογία — poliloghia = vorbărie, flecăreală, limbuţie)

— vorbire fără rost, socotită un păcat, deoarece vorbirea fără judecată poate avea urmările cele mai rele. Referitor la aceasta, Sf. Scriptură atrage atenţia, spre îndreptare şi mântuire: „Mulţi au pierit de ascuţişul săbiei, dar mai mulţi de uneltirile limbii“ (Sirah 28, 19), căci: „Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire“, şi: „Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul său; cel ce deschide prea tare buzele o face spre pieirea lui“ (Pilde 12, 18 şi 13, 3). De aceea Psalmistul se roagă: „Pune Doamne strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele“ (Ps. 140, 3). Sf. Apostol Pavel arată cum trebuie să vorbească un adevărat creştin: „Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă... Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire... Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre, mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl“ (Efeseni 4, 29; 5, 4 şi 19-20).