sufism
mistica islamică. Teologia sufistă este panteistă, practicând misterul cufundării în nonexistenţă (un fel de nirvana a indienilor). Unii sufişti ajung să se creadă chiar dumnezei: Eu sunt Dumnezeu, declara marele mistic Husain ibn Mansur al Halladi, care, pentru această îndrăzneală, a fost crucificat la Bagdad, în 922. Pentru a se evita asemenea rătăciri dogmatice în mistica islamică, marele teolog musulman Al Ghazali (sec. XI) a redactat codul misticii musulmane: Renaşterea ştiinţei religioase, în care sistematizează doctrina sufistă, punând-o de acord cu ortodoxia musulmană. Se formează astfel confrerii sau ordine religioase, practicând în comun pietatea conform legii musulmane. Confreriile au luat fiinţă în sec. XII XIII şi există şi azi. Ele sunt formate numai din bărbaţi şi uneori au caracter de ordine monahale, ca în creştinism, deşi monahismul contravine învăţăturii lui Mahomed. În afară de confreriile sufiştilor, care au depus votul sărăciei, ascultării şi castităţii, în general membrii confreriilor musulmane nu trăiesc în mănăstiri, ci sunt căsătoriţi şi locuiesc la casele lor, adunându-se săptămânal în anumite clădiri, unde, sub conducerea şefului confreriei, îndeplinesc riturile reglementare ale ordinului (rugăciuni, spălări rituale, citiri din Coran etc). Confreriile au un rol mare în islamism, întreţinând pietatea în popor şi ferind islamismul să devină sec şi formalist.
|