steauasau steluţa
(ἀστήρ, o<, ἀστέρικος, ὁ astir, astericos = stea; lat. stella; slv. sveazda, cum se mai numeşte în vechile cărţi de slujbă)
este un obiect liturgic format din două arcuri în formă de semicerc, unite la mffjloc (sus) printr-un cui (şurub) surmontat de o mică cruce sau stea, în aşa fel încât steluţa să se poată închide şi deschide după voie. Steluţa se aşează ca o mică boltă peste Sf. Disc, după ce s-au aşezat pe el Darurile (Agneţul şi Miridele) pregătite la Proscomidie. Peste steluţă se pune acoperământul cu care se acoperă Sf. Disc, împiedicând astfel atingerea acoperământului de Sf. Daruri. Se crede că folosirea ei în cult datează de prin sec. al XII-lea (când pomeneşte de ea patriarhul Sofronie al Ierusalimului). Steluţa simbolizează la Proscomidie steaua care a călăuzit pe magi la Betleem, vestind Naşterea Domnului (de altfel această interpretare reiese şi din formula biblică rostită de preot, când aşează steaua peste disc: steaua... a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul Matei 2,9). După Vohodul Mare (Ieşirea cu Darurile), steaua are alt simbol: pecetea pusă pe mormântul Domnului.
|