(gr. ὁ σάκκος — saccos = sac; lat. saccus, colobium)

— veşmânt liturgic arhieresc, pe care arhiereii îl îmbracă peste stihar, după ce şi-au pus epitrahilul, brâul şi mânecuţele; sacosul a înlocuit vechiul felon (pe care odinioară îl purtau şi arhiereii, dar pe care astăzi îl poartă numai preoţii) (vezi felon ). Sacosul, scurt până la genunchi, în formă de sac, cu mâneci largi, are în partea de sus o deschizătură prin care se introduce capul, iar cele două părţi laterale sunt prinse prin nasturi în formă de clopoţei de aur, după modelul veşmântului marelui preot din Vechiul Testament (Ieşire 28, 33-34 şi 39, 25-26). Sacosul este confecţionat din in, lână, mătase, catifea, iar culoarea poate fi albă, purpurie, galbenă. Se crede că originea sacosului se află în vechea tunică a împăraţilor bizantini, pe care o îmbrăcau la anumite solemnităţi publice. Ei au dăruit această tunică, în semn de cinstire, mai întâi, patriarhilor din Constantinopol, iar mai târziu, şi unor arhiepiscopi; ca veşmânt liturgic a intrat în uzul Bisericii Ortodoxe prin sec. V. La început îl purta numai patriarhul de Constantinopol şi numai la Crăciun, Paşti şi Rusalii, dar cu timpul l-au purtat şi alţi ierarhi, astfel că în sec. XVII-lea, sacosul devine un veşmânt comun tuturor arhiereilor. Sacosul simbolizează căinţa şi smerenia şi aminteşte hlamida cu care iudeii L-au îmbrăcat în batjocură pe Hristos, când L-au dus la răstignire. Clopoţeii cu care se încheie sacosul simbolizează cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie propovăduit de episcop. Numărul de doisprezece, câte şase de fiecare parte, cu care se încheie sacosul, aminteşte şi glasul celor doisprezece apostoli, propovăduind Evanghelia.