— neantul, „nefiinţa“, „stingere“ absolută a oricăror suferinţe şi zbucium ale sufletului, care nu-şi regăseşte odihna decât în viaţa de dincolo şi abia după ce şi-a încheiat ciclul reîncarnărilor. În concepţia religiilor Indiei (budism, brahmanism, jainism), sufletele celor păcătoşi nu mor definitiv, decât după un şir de reîncarnări, până la ispăşirea tuturor păcatelor, căci păcatele sunt acelea care pricinuiesc zbuciumul şi suferinţa. Numai după purificarea prin reîncarnare se dobândeşte sankhya, starea de contemplaţie, de înălţare deasupra oricăror dorinţi, dorinţa fiind izvorul suferinţei şi al păcatului. Eliberarea de dorinţă se face prin asceză, adică prin renunţare continuă la orice îndemn fizic sau psihic, de plăcere, bucurie şi durere.