(νεκρόπολις — necropolis = cetatea morţilor, de la νεκρός — nekros = mort, πόλις, ἡ — polis – oraş)

— în vechime, cimitire subterane; nume care se dădea în păgânism unui număr mai mare sau mai mic de morminte adunate la un loc; nume dat de grecii vechi mormintelor greceşti din Alexandria (Egipt), mormintelor egiptene, mormintelor din Asia Mică şi celor etrusce. Uriaşele mausolee în care se aşezau regii şi animalele lor sfinte erau numite de greci piramide, de la pir = foc, fiindcă se terminau ascuţindu-se ca para focului; egiptenii le numeau paro-mo (mormânt regesc); romanii le numeau columbaria (firidele în care se depuneau urnele cu cenuşa morţilor). Necropolele puteau fi subterane sau la suprafaţă, în preajma unui oraş, cum au fost marile necropole egiptene, greceşti şi etrusce. Termenul de „necropolă“ a fost folosit de arheologi spre a denumi cimitirele antice.