(lat. Nocturnus; gr. Μεσονυκτικό, τό — mesoniktiko; slv. poluşniţa)

— este în cultul ortodox cea dintâi dintre slujbele divine care formează ciclul rugăciunii zilnice de dimineaţă. Odinioară, ca şi azi numai în unele mănăstiri, se săvârşea la miezul nopţii, în tinda bisericii. Azi se săvârşeşte, în general, dimineaţa înainte de Utrenie, în naos. Alcătuită din două părţi, slujba Miezonopticii are în prima parte un caracter doxologic, adică de slăvire a lui Dumnezeu, iar partea a doua este o rugăciune de mijlocire pentru morţi (de pomenire a morţilor: „Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi...“). Privită în legătură cu istoria sfântă a mântuirii, Miezonopticaeste, simbolic, o aducere aminte a Patimilor Domnului, începute în Grădina Ghetsimani, unde S-a rugat cu sudori de sânge: „Doamne, de este cu putinţă, să treacă de la Mine acest pahar...“, fiind apoi prins, în urma trădării lui Iuda Iscarioteanul, şi dus la judecată, condamnat şi răstignit; Miezonoptica este şi o aducere aminte a învierii Domnului, care s-a petrecut în a doua parte a nopţii, spre ziuă; trezirea din somn pentru rugăciune este şi un simbol al propriei noastre învieri din morţi, când, la Judecata din urmă, Iisus va veni pentru a doua oară „să judece viii şi morţii...“ ca şi în „Parabola celor zece fecioare“, când vine mirele la miezul nopţii, pe neaşteptate (Matei 25, 6). Toaca de la miezul nopţii a fost asemănată cu trâmbiţa îngerilor care vor vesti chemarea la Judecată, în vremea de apoi. Aceste idei sunt exprimate şi în cele două frumoase tropare care se cântă la prima parte a Miezonopticii: „Iată mirele vine în miezul nopţii“ şi „La ziua cea înfricoşătoare gândind, suflete al meu, priveghează!...“ Aceste tropare reflectă ideea Parusiei (a doua venire a Mântuitorului), idee foarte curentă în Biserica primară, credinţă vie, că a doua venire va fi la miezul nopţii (Marcu 13,35). Troparele sunt şi un avertisment pentru propriul nostru sfârşit, căci nimeni nu ştie când va muri şi, deci, trebuie să fie pregătit prin pocăinţă şi rugăciune. Miezonoptica, deşi iniţial era o slujbă de noapte, cum o arată şi numele (şi cum este încă în mănăstiri), la bisericile de enorie se face dimineaţa. Ea caută să amintească credincioşilor că ziua şi noaptea trebuie să se roage, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului“ (Matei 25,13).