(de la gr. μέγας — megas = mare şi λίθος, ὁ — lithos = piatră

— „piatră mare“) — construcţie funerară din piatră neşlefuită, datând din epoca pietrei (neolitic, 6000-1700 î.Hr.). Aceste monumente sunt de diferite tipuri: dolmenii şi menhirii. Dolmenii (doi = masă, men = piatră, în lb. bretonă) sunt un fel de cavouri artificiale, formate din câteva pietre mari, peste care s-au aşezat, ca acoperiş, enorme blocuri de piatră, prevăzute cu un orificiu, „orificiul sufletului“ cum a fost numit de cercetători, ce servea fie pentru a se introduce hrana în mormânt, fie ca uşă de intrare şi ieşire a sufletului mortului. Menhirii (men = piatră şi hir = lung, în lb. bretonă) sunt alt tip de morminte megalitice, sub forma unor stâlpi înalţi de piatră în genul obeliscurilor egiptene. Aceşti menhiri (foarte mulţi aflaţi în Franţa) ating înălţimi mari (20 m); menhirii sunt şi ei diferiţi, după felul în care au fost aşezaţi: cromlehii sunt menhirii aşezaţi în cercuri sau semicercuri (crom = curbat şi lec = piatră, în lb. bretonă). Un cromleh celebru se află în Anglia, la Salisbury; aliniamente se numesc menhirii aşezaţi în şiruri paralele. Aceste monumente funerare impresionează prin monumentalitatea lor, fiecare piatră folosită la construirea lor cântărind mai multe mii de tone. Monumentele megalitice sunt o mărturie a intensităţii cultului morţilor şi credinţei în nemurirea sufletului, în perioada neoliticului.