— este denumirea pe care arabii o dau astăzi piramidelor; totuşi între ele există o diferenţă care constă în dimensiuni şi destinaţie, tehnica de construcţie fiind aceeaşi; piramidele au dimensiuni uriaşe (faţă de mastaba) şi sunt destinate ca morminte ale faraonilor. Mastaba erau mormintele vechilor egipteni, nişte cavouri construite după o anumită tehnică, având înfăţişarea unor fortăreţe, cu pereţii oblici spre centru. În interiorul acestui edificiu se aflau cinci camere: una mai mare, în centru, în care se depunea mortul, şi alte patru mai mici, laterale, care serveau pentru depunerea proviziilor şi uneltelor necesare mortului. Cu timpul camera lui din mijloc a devenit un fel de capelă, în care rudele şi preoţii îndeplineau, la anumite zile, cultul morţilor. Mumia (mortul îmbălsămat) era îngropată în pământ sub camera de mijloc (capela), unde era coborâtă printr-o gaură făcută în acoperişul edificiului, şi care apoi se astupa cu moloz, pentru ca locul să fie bine închis, spre a nu fi profanat corpul mumifiat. Lângă capelă se afla o încăpere foarte mică, în care se păstra statuia celui mort. În peretele ce despărţea capela de această încăpere se afla un mic orificiu, prin care pătrundeau la statuie fumul şi mirosul ofrandelor arse în camera funerară (capela), pentru ca astfel să se poată bucura şi sufletul mortului care se credea că este închis în statuie. Mastaba era orientată spre răsărit, iar cei ce aduceau jertfele în capelă stăteau cu faţa spre apus, spre împărăţia lui Osiris (zeu egiptean, considerat prieten al morţilor), împărăţie în care, după credinţa poporului egiptean, intrau sufletele celor morţi (Emilian Vasilescu, diac. prof. univ. dr., Istoria Religiilor, Bucureşti, 1982.).