mântuire
(σωτιρία, ἡ sotiria; lat. salus,-utis)
după învăţătura ortodoxă, mântuirea este eliberarea din robia păcatului şi a morţii şi dobândirea vieţii de veci, în Dumnezeu. Ea ne-a fost făcută cu putinţă prin întruparea, jertfa şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi ne-o însuşim prin harul dumnezeiesc cu care trebuie să conlucrăm prin credinţă şi fapte bune. De mântuire se poate împărtăşi orice om, căci Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2,4). Mântuirea trebuie să fie cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului, căci, zice Mântuitorul: Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8, 36-37) (ICO, p. 3). Mântuirea o dobândim numai cu ajutorul lui Dumnezeu, Care, după cum ne învaţă şi Crezul, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om şi a fost jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (I Ioan 4, 10); mântuirea este răscumpărarea omului din păcat. În creştinism, mântuirea este opera iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, pe care El îi cheamă la mântuire şi a iubirii omului, care răspunde la chemarea lui Dumnezeu; este un proces teandric divin şi uman în acelaşi timp. Prin iubirea lui Dumnezeu către om şi a omului faţă de Dumnezeu se ajunge la desăvârşirea, la îndumnezeirea omului, la mântuirea lui. Mântuitorul este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat din iubire, pentru mântuirea omului.
|