(de la lat. lustralis,-e, -lud)

— apă sfinţită de preot la biserică (după rânduiala arătată în Molitfelnic), care slujeşte la purificat, la ispăşirea păcatelor. Această apă nu e tot una cu aghiasma. Este doar o apă binecuvântată pentru o anumită ocazie: ex. „Rugăciunile la femeia lăuză“ (din Molitfelnic) se fac de preot în biserică, unde o femeie din casa în care s-a născut un prunc, vine la biserică cu un vas (o sticlă) cu apă pe care preotul o sfinţeşte; cu această apă este stropit pruncul nou-născut, mama lui şi toţi ai casei, după ce mama şi pruncul au venit acasă de la maternitate. Apa aceasta, care a fost sfinţită de preot în prima zi după naşterea copilului şi cu care acesta va fi stropit, este (zice Sf. Simeon al Tesalonicului) ca o preînchipuire a botezului. Ea are rolul unei ape lustrale, curăţitoare. În diferitele religii există variate forme de lustrări, purificări (spălări corporale, vestimentare, purificarea locurilor de cult, a vaselor cultice etc.) înainte de aducerea jertfelor la templu sau înainte de participare la ritualurile religioase. Aceste lustrări se făceau de obicei cu apă, cu sare, sau cu fum de sulf pus pe foc etc.