(λαβίς, ἡ — lavis = cleşte; καλίαρτον, τό — coliarton; lat. cochlear sau cochleare = lingură pentru lichide)

— ca obiect de cult, este o linguriţă de aur sau argint, având la capătul mânerului o cruciuliţă; această linguriţă se întrebuinţează la împărtăşirea credincioşilor cu Sf. Trup şi Sânge, amestecate în Sf. Potir. Se foloseşte denumirea de cleşte, pentru că la început preotul dădea împărtăşania cu mâna, unind ca un cleşte cele două degete cu care lua pâinea umezită cu vin şi o dădea credinciosului în gură. Linguriţa a înlocuit acest procedeu spre a se împiedica sfărâmarea şi risipirea Sf. Trup şi Sânge. Simbolismul noţiunii de „cleşte“ îl găsim în viziunea profetului Isaia (6, 6-7) în care serafimii, din porunca lui Dumnezeu, au luat cu un cleşte cărbunele de foc şi l-au pus în gura proorocului, ca semn al curăţirii lui de păcate şi a misiunii lui profetice; acel cărbune închipuie şi pe Hristos cel euharistic, iar cleştele este acum linguriţa cu care se dă credincioşilor împărtăşania — Sf. Trup şi Sânge al lui Hristos (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993.).