(oraculum, de la ore = a ruga, a vorbi)

— era în antichitatea romană şi greacă sanctuarul unei divinităţi al cărei atribut era de a dezvălui viitorul prin diferite forme şi procedee. Cele mai cunoscute oracole au existat în Grecia, la Delfi, Delos, Calkedon ş.a., legate de cultul lui Apollon, precum şi la Olympia, Dedona (în cinstea lui Zeus). Motivele consultării oracolului erau din necesitatea de a se şti cum să se acţioneze într-o împrejurare de război, de calamităţi, de întreprindere a unor expediţii (pe mări, războaie). La poporul grec, mantica sau ghicitul avea un rol atât de mare, încât se căutau tot felul de modalităţi spre a se afla răspunsuri la diferitele întrebări privind viitorul şi desfăşurarea diferitelor evenimente. Aceste răspunsuri se dădeau prin diferite semne exterioare (zborul păsărilor şi cântecul lor, trăsăturile chipului omenesc sau liniile mâinilor, cititul în stele, visele etc.) sau prin inspiraţie directă din partea zeilor cu intermediile unor persoane alese, vieţuind în temple numite oracole. În oracolul de la Delfi se afla o preoteasă, Pitia. care, aşezată pe un scaun cu trei picioare (trepiedul lui Apollo), în stare de extaz, dădea răspunsuri la întrebări. Întrebările erau însoţite de daruri şi sacrificii. Pitia era asistată de preoţi şi prezicerile ei erau considerate ca cele mai sigure. Oracolul de la Delfi a avut deosebită importanţă pentru întărirea vieţii morale şi unificarea poporului grec. Esenţialul cugetării morale greceşti era concentrat în frumoasele maxime scrise pe frontonul templului din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi“ şi „Păstrează în toate o măsură justă“.