— ideea de jertfă religioasă o găsim în Vechiul şi în Noul Testament atât cu înţelesul de ofrandă adusă ca mulţumire şi slăvire lui Dumnezeu, sub forme diferite: ardere la templu de animale, de păsări sau aducerea de pâine şi vin — Jertfa lui Melchisedec (vezi şi iconografie ), mergând chiar până la hotărârea de jertfire a propriului fiu, spre a face voia lui Dumnezeu — Jertfa lui Avraam (vezi iconografie ), cât şi jertfa cu dăruire, ca jertfire de sine lui Dumnezeu, aşa cum S-a adus pe Sine jertfă supremă Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, pentru răscumpărarea omenirii din robia păcatului („Căci Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi“, spune Sf. Apostol Pavel, în I Corinteni 5,7). Starea de jertfă necontenită a Mântuitorului este actualizată la Sf. Liturghie prin taina Sfintei Euharistii, când prin rugăciunile slujitorilor Bisericii şi ale credincioşilor şi invocarea Sfântului Duh, darurile — pâinea şi vinul — aduse ca ofrande de către credincioşi şi pregătite de preot pentru slujire se sfinţesc prin prefacerea în trupul şi sângele Domnului. Jertfa trebuie să aibă şi un caracter duhovnicesc prin viaţa virtuoasă, închinată lui Dumnezeu cu credinţă şi fapte bune a fiecărui creştin adevărat.