Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » isihasmul Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

isihasmul

— mişcare spirituală panortodoxă, pornită de la Muntele Athos, din mănăstirea „Marea Lavră“, fondată de Sf. Athanasie Atonitul, în 963. Isihasmul este un mod de trăire mistic-religios, specific vieţii monahale, îndeosebi la călugării de la mănăstirile din Muntele Athos. Aceştia trăiau încă din vremuri vechi o viaţă de pustnici, în asceză aspră şi viaţă mistic-contemplativă, în tăcere (gr. ἐν ἡσυχία — en isihia = tăcere) de unde şi denumirea de isihaşti. De la preocupările muncii manuale, aceşti călugări au trecut la viaţa contemplativă, urmând învăţăturile Sf. Dionisie Areopagitul (sec. I-II) şi ale Sf. Simeon Noul Teolog, celebru mistic din sec. XI, care susţinea că printr-o contemplaţie continuă, exercitată mult timp, se poate realiza o apropiere atât de mare de Dumnezeu, încât se poate ajunge la vederea luminii dumnezeieşti chiar cu ochii trupeşti. Pentru a ajunge la această trăire se folosea o anumită metodă: cu ochii deschişi trebuia să se concentreze gândul în aşa măsură la rugăciune, încât să nu se mai înregistreze, de privirea celui ce se roagă, nimic din lumea materială înconjurătoare, ci doar lumina divină. Şinuta din timpul acestei rugăciuni cerea ca bărbia să fie aplecată spre piept, iar privirea să se fixeze pe un punct al corpului, pe abdomen, timp în care se rostea continuu o rugăciune scurtă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!“, reţinându-se în acelaşi timp şi respiraţia. Practicanţii acestei metode, numită şi rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea isihastă, la început nu vedeau nimic, dar prin exerciţiu ajungeau să poată vedea o lumină, pe care o socoteau dumnezeiască, fiind asemenea cu aceea pe care Apostolii au văzut-o pe muntele Tabor, în ziua Schimbării la faţă a Domnului. În istoria isihasmului se declanşează însă o dispută, datorită unui călugăr grec, din Calabria, Varlaam, care-i acuză pe isihaşti de superstiţii şi fals misticism, afirmând că lumina taborică este o lumină creată, ea nu este identică cu Dumnezeu, ci e mărginită şi vremelnică, asemenea oricărei creaturi, căci dacă va fi identică cu divinitatea ar fi veşnică, dar şi invizibilă. Teoriile lui Varlaam sunt combătute de susţinătorul isihasmului, Grigorie Palama, un nobil învăţat, care se retrăsese în 1318 la Muntele Athos, ducând o viaţă mistică şi ascetică. Palama susţine, împotriva lui Varlaam, că lumina taborică nu este creată, ci este o emanaţie divină, veşnică, este o lucrare dumnezeiască, o combinare între veşnicie şi vremelnicie, între lumea de sus şi cea de jos. Proporţiile luate de această dispută au dus la convocarea unui sinod (la Constantinopol, 1341) care s-a pronunţat în favoarea isihasmului. Acest rezultat îl determină pe Varlaam să treacă la catolicism, combătând şi mai vehement isihasmul. Isihasmul a fost definit ca doctrină a Bisericii de Răsărit, la sinodul din 1531, ţinut la Constantinopol; atunci au fost înfieraţi, alături de Varlaam, şi alţi adversari ai doctrinei isihaste. Printre cei care l-au susţinut au fost teologi de frunte ca: Nil Cabasila şi Nicolae Cabasila (1371) arhiepiscopul de Tesalonic, Simeon (1429) şi monahul de la Athos, Nicodim din Naxos, care i-a dat şi un nou avânt. Într-un sinod ţinut la 1368, pe când Isidor era patriarh al Constantinopolului, Grigorie Palama, care fusese şi episcop al Tesalonicului, a fost trecut de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor. Isihasmul s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, prin intermediul textelor adunate la sfârşitul sec. XVIII sub numele de Filocalia. Concepţia isihastă va influenţa şi paisianismul românesc; Paisie, întemeietorul lui, trăind un timp la Athos, a scris o lucrare de reguli monahale, cu titlul „Rugăciunea minţii“.


Site-ul Sfaturi Ortodoxe
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact