era în Biserica primară un slujitor care făcea parte din clerul inferior, cu atribuţii în cadrul cultului, dar şi social-administrativ. Erau rânduiţi prin hirotesie; în cadrul cultului, pregăteau sfintele vase la Sf. Lirurghie, ajutau arhiereului să-şi îmbrace veşmintele pentru slujba divină, ajutau pe diacon la slujba altarului, aveau grijă de iluminarea bisericii şi de toate cele necesare serviciului divin, îngrijeau mormintele martirilor; în plus aveau aceleaşi atribuţii şi sarcini ca şi femeile diaconiţe (femei care făceau parte din clerul inferior, ca şi
ipodiaconii, fără a avea, ca iei, vreo atribuţie în cadrul cultului): supravegheau uşile bisericii, supravegheau ordinea (în partea rezervată bărbaţilor), ajutau pe preot la botez, ungând cu mir sfinţit pe cei botezaţi, făceau catehizare pentru primirea sfintei taine a botezului, ajutau pe diaconi la servirea agapelor, vizitau pe bolnavi şi le duceau Sf. Împărtăşanie, ajutau la înmormântări şi aveau dreptul de a se împărtăşi împreună cu clerul inferior. Astăzi
ipodiaconii nu se mai păstrează în Biserica Ortodoxă decât la catedralele mitropolitane şi prin mănăstiri. În Biserica catolică ei se menţin, dar sub denumirea de
acolut (vezi
acolutul ).
Ipodiaconii, acolo unde s-a mai păstrat, poartă în timpul Sf. Liturghii, veşminte diaconeşti.