(ὑπακοή, ἡ — ipakoi = ascultare, răspuns) sau subascultător

— denumire care se dădea în vechime răspunsurilor (refrenelor) cântate de popor în cântarea responsorială a psalmilor. Ipacoi este o stihiră (tropar) izolată, constând din anumite versete din psalmi sau din unele formule liturgice cunoscute şi consacrate în uzul liturgic, care se repetau ca un refren după fiecare verset al psalmului, aşa cum a rămas până azi în finalurile cântărilor Treimei, în cântările finale din icoasele şi condacele Acatistelor şi în cele trei refrenuri din slujba Privegherii sau Vecerniei Mari („Bine eşti cuvântat, Doamne, Cel ce ai făcut toate“, sau „Aleluia“, de la cântarea Ps. 1: „Fericit bărbatul care...“) ori refrenul „Că în veac este mila Lui“ (Ps.135), din cântarea Polieleului Utreniei, la sărbătorile Mântuitorului şi ale sfinţilor. Astăzi, ipacoi se numesc acele tropare sau strofe izolate care se citesc înainte de antifoanele celor opt glasuri de la Utrenia Duminicilor şi praznicului respectiv şi se numesc aşa de la ὐπακούω — ipakoio = a asculta cu atenţie sau ascultare supusă, fiindcă citirea (rostirea) lor trebuie ascultată cu multă atenţie, ca o vestire sau proclamare solemnă. În Tipicul bisericesc (ed. 1925, p. 293, cap. „Tălmăcire pe scurt despre numirile sau titlurile date deasupra Cântărilor“) se spune: „Ipacoi se tălmăceşte subascultător, adică ascultare supusă, şi se cântă în zilele duminicilor, în Sărbătorile împărăteşti şi ale Crucii...“; arătând supusa ascultare a Mironosiţelor, care s-au dus la mormântul lui Hristos şi, văzându-L, s-au supus ascultării la cuvintele Lui, şi în locul întristării au primit bucuria şi mai vârtos Născătoarei de Dumnezeu; de aceea „ipacoi“ sau subascultarea se citeşte în zilele Învierii. Tot, simbolic „ipacoi“ (ascultare, ascultător) se referă la Mântuitorul, Adam cel Nou, Care prin ascultare, împlinind voia Tatălui a şters neascultarea vechiului Adam, pe care l-a adus astfel la starea cea dintâi, de curăţie, fără păcat.