— rege în Egiptul antic; era considerat reprezentant al unui zeu întrupat, era nemuritor, moartea însemnând pentru el doar translaţia spre cer. Ordinea socială reprezenta la egipteni un aspect al ordinii cosmice. Regalitatea era considerată ca existând de la începutul lumii; Creatorul a fost primul Rege; el a transmis această funcţie fiului său, primul faraon. Prin aceasta, regalitatea s-a consacrat ca o instituţie divină. Faraonul este întruparea lui MA'AT, care înseamnă „adevăr“, „ordinea cea bună“, „dreptul“, „justiţia“. MA'AT aparţine creaţiei originare şi reflectă perfecţiunea „vârstei de aur“. Ea constitue temelia cosmosului şi vieţii. Ca întrupare a lui MA'AT, faraonul constitue modelul exemplar pentru toţi supuşii săi. Cultul trebuie săvârşit de faraon, dar acesta deleagă funcţiile sale preoţilor diferitelor temple. Scopul ritualiilor era apărarea „creaţieii originare“. De fiecare An Nou, cosmogonia era repetată. Întronarea faraonului reproducea episoadele acţiunii lui Menes de unificare a Egiptului (Egiptul de sus şi cel de jos). Se repetă ritualul întemeierii Statului. La 30 de ani de la întronare, când avea loc sărăbătoare „Sed“, se repeta acest ritual, care avea ca scop reînvierea energiei divine a regelui. Faraonul participa anual la sărbătoarea secerişului (Min), prezida punerea temeliei templelor şi a inaugurării lor. Moartea constituea, pentru faraon, punctul de plecare al călătoriei sale celeste şi al „imortalizării sale“. Textele Piramidelor cuprind credinţele privitoare la soarta de după moarte a regelui. Ele arată că faraonul, fiul lui Atum(-Ra) nu poate muri. El îşi ia zborul sub forma unei păsări (şoim, bâtlan, etc.) a unui scarabeu, lăcuste ş.a., iar vânturile, norii şi zeii îi vin în ajutor. Înălţându-se spre cer, regele este deja un zeu, total diferit ca esenţă de oameni. Îndreptându-se spre lăcaşul ceresc „câmpiile ofrandelor“, faraonul trebuia să treacă prin câteva încercări. Pentru a fi admis în barca luntraşului de la lacul care se afla la intrarea în „Câmpiile ofrandelor“ regele trebuia să fi îndeplinit toate purificările rituale, să răspundă cu „parole“ cunoscute dinainte sau cu anumite formule magice. Sosit la cer, faraonul era primit de zeul Soare şi victoria lui asupra morţii era vestită lumii de mesageri speciali. În cer, regele îşi prelungea existenţa terestră: aşezat pe tron, primea omagiile supuşilor, făcea judecăţile şi dădea porunci. Doctrina soteriologică a Textelor Piramidelor, identificând pe rege cu Ra, arată că el nu cădea sub jurisdicţia lui Osiris, Stăpânul morţilor („Te uiţi peste umărul lui Osiris, comanzi celor decedaţi, te ţii departe de dânşii, nu eşti din ai lor“; „Ra-Atum nu te dă lui Osiris, care nu-ţi judecă inima şi nu are putere asupra inimii tale“ — HC, vol. I, p. 100).