— credincioşi de religie mozaică, de unde şi denumirea de mozaic, sinonim cu evreu (de la „eber“ = cel de dincolo de Eufrat). Avraam, strămoşul poporului evreu, venise de dincolo de Eufrat, din ţara dintre râuri, adică Mesopotamia, aşezată între Tigru şi Eufrat, fiind chemat de Dumnezeu, să se stabilească în ţara Canaan (între M. Mediterană şi râul Iordan) spre a întemeia aici o ţară ţi un popor nou. Acest popor nou trebuia să păstreze credinţa într-un singur Dumnezeu, să ducă în lume ideea mesianică, păstrată de primii oameni după alungarea lor din rai, promisiunea dată de Dumnezeu oamenilor că le va trimite un Mântuitor care să-i elibereze din robia păcatului strămoşesc. Fiul lui Avraam a fost Isaac, al cărui fiu, Iacov, a avut 12 fii, din care s-au tras cele 12 seminţii, din înmulţirea cărora s-a format poporul evreu, numit şi Israel. Biblia arată în cartea Facerii (32, 24-29), geneza acestui nume: în drumul de întoarcere al lui Iacov în Canaan, de unde lipsise 20 de ani, într-o noapte este provocat de Cineva la luptă. Iacov i-a ţinut piept cu vitejie şi putere şi venind zorile, Acela a vrut să plece, dar Iacov I-a cerut mai întâi binecuvântarea, căci a înţeles că Dumnezeu îi pusese la încercare curajul şi puterea: „Şi l-a întrebat Acela: «Care îţi este numele?». Şi el a zis: «Iacov». Zisu-i-a Acela: «De-acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor»... Şi l-a binecuvântat acolo“.