(δίπτυξ — diptix şi δίπτυχος — diptihos = pliat în două, în două părţi)

— sunt două coperţi de lemn, legate cu balamale şi care se pot închide ca o carte. Pe părţile interioare ale acestor coperţi se zugrăvesc icoane sau se înscriu pomelnicele cu vii şi morţi pentru care preotul se roagă la Sf. Liturghie, după ce a terminat marea rugăciune a Sfintei Jertfe (anaforaua). Această rugăciune de mijlocire generală, pentru vii şi morţi, pe care preotul o face după epicleză (rugăciunea Sf. Jertfe) poartă denumirea de diptice (de la faptul că numele celor pentru care se roagă sunt înscrise în aceste registre, sub formă de coperţi care se închid. Deci, prin diptice putem înţelege şi pomelnicele şi icoanele şi rugăciunile de mijlocire de la Sf. Liturghie. Uneori sunt legate împreună trei coperţi care se închid una peste alta şi se numesc triptice. În vechile biserici şi mănăstiri se află asemenea triptice cu icoane (ex. icoana Mântuitorului la mijloc şi cele două molene, adică chipul Maicii Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul, încadrând pe Hristos Cel răstignit), aşa cum apare sus, la mijlocul catapeteasmei; mai multe astfel de icoane, legate între ele prin balamale şi care se pot plia, poartă numele de poliptice. Aceste icoane care se pot deschide sunt uşor de purtat, îndeosebi în călătorii, constituind în orice împrejurare, un mic altar, care dă mai multă solemnitate rugăciunii. Ele sunt apărătoare de norociri şi alungă răul dimprejurul purtătorului (au rol apotrofaic).