(lat. baptisteriu = cadă sau bazin de baie; gr. βαπτιστήριον, τό — baptistirion, βαπτίζω — baptizo = boteza, a cufunda, a afunda)

— construcţie anexă lângă vechi basilici creştine, anume destinată botezului catehumenilor. În locul ei este astăzi colimvitra. Baptisteriile erau formate, în general dintr-o tindă sau pridvor (în care catehumenii făceau lepădările de păgânism şi de Satana şi mărturisirea de credinţă creştină) şi a doua încăpere de formă circulară sau dreptunghiulară, în care se afla bazinul cu apă pentru botez (κολυμβίθρα — colimvitra); Bazinul era înconjurat de o bordură înaltă de marmură, întreruptă de spaţii prevăzute cu scări care coborau în bazin. Adâncimea bazinului era de 0,45-1,8 m; apa se aducea prin ţevi de plumb sau conducte, din surse de apă naturală (fântână, izvor, râu). Pereţii interiori ai baptisteriului se pictau în frescă sau mozaic, specific baptismală (ex. Botezul lui Iisus sau porumbelul zburând peste apele potopului, având în cioc ramura de măslin, simbolizând pogorârea Sfântului Duh ş.a.). Uneori baptisteriile erau de dimensiuni foarte mari, şi cu timpul au fost transformate în biserici. Unele s-a păstrat până azi; cele mai multe — în Italia (la Verona, Florenţa, Pisa ş.a.), în Franţa (la Riez, Poitiers), la Constantinopol, baptisteriul construit de Iustinian, lângă biserica Sf. Sofia (în formă patrulateră, cu o cupolă aurită), transformat în 1618 în mormânt turcesc (al sultanului Mustafa I). Baptisterii anexe aveau şi unele biserici din Dobrogea (la Callatis, Axiopolis, Adamclisi), descoperite prin săpăturile arheologice. Începând din sec. VII-VIII, când pedobaptismul (botezul copiilor) s-a generalizat, baptisteriile nu se mai construiesc şi botezul se săvârşeşte acum în interiorul bisericii, folosindu-se pentru aceasta nişte vase speciale mobile (un fel de cazane mari de aramă, cu toarte) numite la ortodocşi cristelniţă sau colimvitră, iar la catolici Vasul de Botez (fons, baptismale, cuve, baptisterium) (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 461-468).