— este prima taină pe care o primeşte oricine vrea să devină membru al Bisericii creştine.
Botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, după cuvântul Mântuitorului Care l-a instituit, poruncind Sfinţilor Apostoli, înainte de înălţarea Sa la cer: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh“. (Matei 28, 19). Botezul se dă copilului care se naşte, dar şi omului în vârstă care vine din altă religie (mahomedanism, mozaism, budism).
Botezul se săvârşeşte de către episcop sau preot — în caz extrem şi de diacon sau chiar de un laic; se face prin afundare de trei ori, în apă curată, a copilului, rostindu-se cuvintele: „Botează-se robul lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui, Amin, al Fiului, Amin. al Sfântului Duh, Amin“. Botezarea prin turnarea apei sau prin stropire, aşa cum o fac catolicii este îngăduită, în Biserica ortodoxă, numai în cazuri excepţionale, când nu se găseşte apă de ajuns sau cineva este bolnav şi nu poate suferi cufundarea în apă. Fiecare botezat este însoţit de un
naş care mărturiseşte credinţa în Hristos, în numele celui botezat şi se obligă că va creşte pe finul său în adevărata credinţă. Tainele care însoţesc botezul sunt
Ungerea cu Sf. Mir şi
Împărtăşania care se dă după săvârşirea botezului celui care prin botez s-a spălat de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele săvârşite până atunci (dacă cel botezat este adult) şi este vrednic să se unească cu Hristos. Prin
păcat strămoşesc se înţelege păcatul săvârşit de primii oameni în rai, prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu. Prin neascultare, ei s-au făcut vinovaţi de pedeapsă, pierzând starea de fericire în care-i aşezase Dumnezeu, la creaţie. Păcatul lor şi vina pentru păcat a trecut şi asupra urmaşilor şi astfel întregul neam omenesc a devenit robul păcatului. Din această robie, omul nu poate fi mântuit decât prin jertfa de bună voie a cuiva care să nu aibă păcat. Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat pe pământ şi S-a jertfit, murind pentru om, spre a-l scăpa de robia păcatului. Botezându-se în numele lui Hristos, omul se spală de păcat şi poate căpăta mântuirea: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3, 5), căci
botezul este naşterea într-o viaţă nouă, fără păcat.
Botezul nu distruge însă şi înclinarea spre păcat cu care creştinul, adică cel ce a primit botezul, trebuie să lupte necontenit spre a o înfrânge şi a putea făptui numai binele, bucurându-se de toate binefacerile spirituale pe care i le dă Biserica lui Hristos. În afară de botezul obişnuit prin apă, mai există un
botez al sângelui, pe care l-au primit şi îl primesc martirii care şi-au vărsat sângele pentru apărarea credinţei în Hristos, dar care n-au apucat să primească botezul cu apă. Se poate vorbi şi de un altfel de botez, numit
botezul dorinţei, pe care l-au primit patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, dinainte de venirea Mântuitorului, care au dorit să vadă pe Cel făgăduit de Dumnezeu şi au murit cu credinţa în venirea lui (vezi şi
colimvitra ) (LS, p. 355-365). Sfântul Grigore de Nazianz enumeră şase feluri de botez: al lui Moise sau cel scos din apă, a lui Ioan Botezătorul sau al pocăinţei, al lui Hristos sau al Duhului, botezul sângelui sau al martiriului, botezul lacrimilor (comparat cu pocăinţa), şi botezul focului (în viaţa cealaltă).
