sau cinstirea morţilor

— există în toate religiile de la cele mai primitive până la formele superioare, manifestându-se diferit de la o religie la alta. O asemenea formă o constituie cultul craniilor, care după opiniile paleontologilor s-a practicat în epoca paleoliticului inferior. Concluzia a rezultat din observarea unor obiceiuri, constatate la civilizaţiile rudimentare şi asemănătoare cu cercetările asupra paleoliticului, de a se păstra craniile strămoşilor, deoarece ar deţine calităţi magice. Aceste credinţe explică existenţa osuarelor. La romani era cultul familial al strămoşilor (Larii, Manii şi Penaţii). Toate popoarele indo-europene au avut sărbătorile lor pentru morţi. Vechiul Testament vorbeşte despre obiceiul evreilor de a plânge patru zile amintirea morţilor (Judecători 11, 40). Până azi s-a păstrat obiceiul de a rosti rugăciuni pentru cei morţi, de patru ori pe an: în ziua împăcării (Ispăşirii — Iom Kipur), la Paşti, la Cincizecime şi la Sărbătoarea Corturilor (15-22, luna a şaptea). În Cartea Tobit (4, 17) şi în profeţia lui Ieremia (16, 7) se arată că vechii evrei făceau ospeţe funerare şi pomeni de pâine şi vin, la mormintele celor apropiaţi sau ale eroilor (II Macabei 12, 43-46). Pilda „Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr“, rostită de Mântuitorul, arată că evreii credeau în iad şi rai („sânul lui Avraam“ — sinonim cu un loc de fericire, locul celor drepţi reprezentat de Avraam, protopărintele poporului evreu). Creştinismul adânceşte credinţa străveche în nemurirea sufletului, în existenţa unei judecăţi universale, căreia i se vor supune toate sufletele după moarte. Doctrina eshatologică creştină se bazează pe învăţătura Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli (Matei 25; I Corinteni 15,13; I Tesaloniceni 4, 13-17). Credinţa în viaţa viitoare fundamentează cultul morţilor. Acest cult se manifestă prin rituri, ceremonii, rugăciuni către Dunezeu, jertfe şi fapte de milostenie sau diverse acte, toate spre a fi de folos celor morţi, spre a le uşura starea în „lumea de dincolo“, pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor“. Universalitatea credinţei în viaţa viitoare, în judecata de apoi şi nemurirea sufletelor explică asemănarea riturilor din toate religiile mari ale omenirii, ca de ex: spălarea şi îmbrăcarea cadavrelor, înmormântarea sau incinerarea, procesiunile, bocetele, mesele şi ospeţele funerare, pomenirea lor la diferite termene etc.