(lat. colo-colere-cultum = a cultiva, a respecta, a adora)

— înseamnă, în general, orice formă sau act religios al cărui scop este stabilirea unei legături între om şi divinitate. Cultul, ca expresie a sentimentului religios, a existat întotdeauna, în toate religiile, el fiind o parte a religiei. În antichitatea păgână, cultul religios însemna cinstirea zeilor (deos-colere) manifestată prin ceremonii religioase al căror scop era de a pune omul în legătură cu divinităţile respective. În creştinism, cultul înseamnă orice act religios prin care se caută stabilirea unei legături cu Dumnezeu şi mijlocirea sfinţirii omului prin împărtăşirea harului dumnezeiesc. Între simţirea religioasă care stă la baza cultului şi între riturile sau actele religioase prin care se exprimă sentimentul religios există o strânsă legătură, deoarece, fără credinţă, riturile devin forme goale, dar şi fără exteriorizarea prin acte religioase, credinţa, sentimentul religios se atrofiază, se stinge. De aceea cultul, în accepţiunea lui, nu poate fi decât integral, adică intern şi extern, sentiment religios (evlavie, virtuţi morale) şi exprimare în forme externe (acte: închinare, rugăciune, post, spovedanie, împărtăşire ş.a.). Actele de cult se pot manifesta individual (acasă: rugăciuni, mătănii, candelă etc.) şi colectiv (prin participare la biserică la slujbele săvârşite de cler, care e investit cu putere harică, sfinţitoare) — vezi tipic . Cultul creştin diferă de la o confesiune creştină la alta (Ortodox, Catolic, Protestant), evoluând în timp. Cultul Bisericii Ortodoxe îşi încheie evoluţia în formele lui esenţiale şi fundamentale, o dată cu perioada patristică (ultimul sinod ecumenic de laNiceea, 787). Ceea ce a mai intervenit în timp a fost în legătură cu calendarul şi îmbogăţirea lui cu noi sărbători de sfinţi, precum şi precizarea cărţilor bisericeşti pentru folosinţa cântăreţilor: Ceaslov, Octoih, Triod, Penticostar şi Minee. Rădăcinile cultului ortodox sunt vechi ca şi creştinismul, unele forme fundamentale provenind chiar din cultul Legii Vechi, altele din Noul Testament. Trăsăturile caracteristice ale cultului ortodox sunt: 1. Caracterul sacrificial şi ierarhic ce rezultă din faptul că în Biserica Ortodoxă cultul se întemeiază pe jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului, actualizată sub forma nesângeroasă a sacrificiului euharistic din Sf. Liturghie, săvârşită de ierarhia bisericească (episcopi, preoţi şi diaconi); 2. Se distinge prin uniformitate şi stabilitate. El se desfăşoară după reguli precise şi fixe şi se exprimă în forme definitiv stabilite (aceleaşi pentru toţi credincioşii ortodocşi, din orice parte a lumii), ceea ce duce la păstrarea unităţii de credinţă între diferitele Biserici Ortodoxe naţionale şi autocefale; 3. Altă caracteristică a cultului ortodox o constituie bogăţia, varietatea şi frumuseţea elementelor de artă puse în serviciul său, prin solemnitatea, fastul şi strălucirea formelor sale externe, a riturilor şi ceremoniilor din rânduiala sfintelor slujbe (specifice şi cultului catolic, în mare măsură); 4. Are caracter eclesiologic sau comunitar, deoarece promovează rugăciunea cu caracter colectiv, social, prin care comunitatea credincioşilor se uneşte în duhul păcii, al iubirii frăţeşti, mai presus de vârstă, de cultură, de stare socială, naţionalitate, limbă sau rasă (toţi „Domnului să ne rugăm...“) după cuvintele Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20); 5. Altă caracteristică este simbolismul sau caracterul său epifanic şi eshatologic, care rezultă din profunzimea şi frumuseţea ideilor doctrinare, formulate în textele liturgice şi care se desprind din formele externe. ; 6. Pancosmismul sau universalismul este o altă trăsătură a cultului ortodox, prin faptul că rugăciunea ortodoxă îmbrăţişează în sfera ei întreaga lume şi întreaga natură, cerând lui Dumnezeu s-o sfinţească şi să o pună în slujba Sa şi a omului. Esenţa Ortodoxiei se trăieşte prin participare la formele tradiţionale şi instituţiile ei de cult (botezul copiilor, taina căsătoriei, spovedirea, împărtăşirea, cultul morţilor, cinstirea marilor sărbători) — vezi hristocentric . Cult, în înţeles laic: om învăţat.