(lat. campanaria, campanilla; gr. καμπανάρια — campanaria; slv. rus kolokolnia)

— sunt construcţii sau încăperi anumite pentru instalarea clopotelor în folosinţa cultului. Clopotniţa poate fi unul din turnurile din faţă de deasupra bisericii sau o construcţie specială, în apropierea bisericii, zidită din piatră, cărămidă sau lemn. De obicei, clopotniţele au formă de turnuri circulare sau poligonale, înalte, cu mai multe etaje, clopotele fiind aşezate cel mai sus, pentru ca sunetul lor să poată fi auzit la mari depărtări; de aceea încăperea de sus, unde sunt clopotele, are formă de foişor deschis sau are zidurile străpunse de goluri, în fiecare parte. Cele mai vechi clopotniţe de acest fel apar în Apus (sec. V-VI, ex. clopotniţa bisericii paleocreştine Sf. Martin de Tours-Franţa; San Apolinarie din Ravena-Italia), cu turnuri circulare, înalte, ulterioare construcţiei bisericilor. Un monument de artă este clopotniţa (campanilla) domului din Florenţa, împodobită cu sculpturi de Donatello (sec. XV). În Răsărit, clopotele au fost introduse prin sec. IX şi sunt aşezate atât în turnul-clopotniţă de deasupra pronaosului (la cele mai multe biserici), dar şi în turnuri-clopotniţe separate de corpul bisericii (ca la mănăstiri), de ex. Hurezu, Plumbuita (Bucureşti), Brebu (Prahova), Neamţ etc; vezi şi clopot , toaca .