(arab. Khalifa = locţiitor, succesor)

— conducător religios şi politic în islamism. Funcţia de calif a fost instituită după moartea lui Mahomed (întemeietorul islamismului) şi a fost ocupată la început de persoane alese dintre rude sau colaboratori credincioşi, foarte apropiaţi ai profetului. În ordine, aceştia au fost patru: primul este Abu-Bek, care continuă opera lui Mahomed, întărind unitatea triburilor arabe şi propagând islamismul în Siria. Murind în anul 634, este urmat de Omar, care continuă şi întăreşte puterea politică a islamismului, luând în stăpânire Mesopotamia, Persia, Palestina. El moare asasinat în 644 şi în locul lui vine Othman care supune Egiptul, murind înjunghiat, în 655. E urmat de Ali, ginerele lui Mahomed; Ali va avea aceeaşi soartă şi cu el se încheie epoca celor patru califi „ortodocşi“ sau „bine îndrumaţi“, socotită de teologii mahomedani ca o epocă patriarhală a islamismului, deoarece califii erau aleşi, nu impuşi, erau ascultători supuşi ai Coranului şi principiilor democratice. După ei, califii se vor impune prin ereditate. Primul dintre aceştia este Moavia, care se proclamase calif, cu de la sine putere, încă din vremea când trăia Ali, căruia îi ia locul. Moavia îşi asigură prin ereditate succesiunea, întemeind familia Omeiazilor (a familiei Omeyya). Principiile democratice vor fi încălcate şi islamismul, devenit despotic şi crud, se va impune de acum prin forţă răsboinică şi cuceriri (China, India, Malaezia, Pakistan, Europa, Africa şi alte regiuni ale lumii, însumând, azi, peste şase sute de milioane de credincioşi). Dintre ei, 80% sunt sunniţii („ortodocşi“, adică păstrători ai principiilor tradiţionale de la Mahomed) şi „şiiţii“, credincioşi ai lui Ali, ultimul dintre cei patru califi „ortodocşi“ şi formând 10% dintre islamici, iar restul de 10% fiind cuprinşi în diferite secte, provenite din islamism: ismailiţii, druzii, bahaii ş.a. În Turcia modernă, în urma reformei lui Attatürk (încep. sec. XX), califatul (demnitatea de calif) a fost desfiinţat, ca şi alte forme vechi de organizare, fără însă a se distruge prin aceasta şi religia islamică.