congregaţie
denumire pentru asociaţiile mănăstireşti din Apus, care apar în sec. VIII în Franţa, din nevoie de emancipare a mănăstirilor de sub autoritatea regilor şi principilor, care căutau să le înfeudeze. La începutul sec. VIII (720), episcopul francez Pirminus întemeiază prima congregaţie reformistă a călugărilor benedictini (ordin monahal înfiinţat de Benedict de Nursia, la Monte Cassino prima mănăstire benedictină 529) a căror datorie era ajutorul şi supravegherea reciprocă. Regulile de viaţă ale călugărilor benedictini s-au impus în toate mănăstirile din Apus, făcând din ele lăcaşuri generatoare ale unei vieţi noi de cultură şi înaltă spiritualitate, în care se formau viitorii preoţi şi misionari. O puternică asociaţie mănăstirească se formează la începutul sec. X (910), sub conducerea mănăstirii Clouny (Franţa) al cărei abate, Berno (fost conte de Burgundia), impusese aici regulile de viaţă benedictine, transformând mănăstirea într-un focar de cultură şi viaţă spirituală puternică, reuşind să reunească în jurul ei numeroase mănăstiri, formând astfel Congregaţia de la Clouny, care a avut un mare rol în regenerarea vieţii monahale din Apus.
|