(Communio Santorum)

— dogmă creştină privind legătura spirituală, strânsă şi indestructibilă care se păstrează între cei morţi şi vii; este o legătură de iubire reciprocă, de credinţă unică şi de rugăciune. Cei vii fac rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi, iar cei morţi — mai ales sfinţii, cărora ne rugăm — asistă pe cei vii cu rugăciunile lor la Dumnezeu în „Ierusalimul cel ceresc“ (Apocalipsa 6,9-11). De aceea, cultul morţilor cunoaşte o mare dezvoltare în pietatea creştină. Rugăciunile de mijlocire pentru vii şi pentru morţi sunt încadrate şi în Sf. Liturghie, în partea finală a marii rugăciuni a Sf. Jertfe numită diptice (LS, p. 327), precum şi în toate ierurgiile care se fac la slujbele funebre (înmormântări şi pomeniri generale şi individuale ale morţilor). Comuniunea (lat. communicatio = unire; gr. κοινωνία — chinonia = legătură, ἡ θεία κοινωνία — i Teia kinonia = comuniune sfântă, euharistie), în sens creştin, înseamnă unitatea creştinilor prin împărtăşirea aceleiaşi credinţe în numele Sfintei Treimi şi prin împărtăşirea sau cuminecarea cu Sfânta Taină a Euharistiei, „Că o pâine, un trup suntem cei mulţi“ (I Corinteni 10,17), prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“ (I Corinteni 10, 16), zice Sf. Apostol Pavel. Catehismul ortodox, intitulat „Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă “, dă următoarea definiţie: „Această legătură prin mijlocirea Bisericii între noi şi Sfinţi, precum şi legătura noastră cu sufletele celor adormiţi, se numeşte „Comuniunea sfinţilor“ (ed. 1952, p. 174).