— se numea Simon; Iisus Hristos i-a schimbat numele în Chefa, cuvânt aramaic, care înseamnă Piatră. Iisus i-a zis: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea“ (Matei 16, 18). Petru este cel dintâi chemat la apostolat, împreună cu fratele său Andrei, de la începutul propovăduirii Domnului. „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor. Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El“ (Matei 4, 17-20). Petru era fiul lui Iona din Betsaida (din Galileea) şi cel care mărturiseşte de la început în numele apostolilor, dumnezeirea lui Iisus: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ (Matei 16, 16). Petru a cunoscut Evanghelia ascultându-L pe Mântuitorul vorbind, a fost martorul minunilor săvârşite de El, a văzut minunea Schimbării la fâţă, L-a urmat pe drumul Patimilor şi a plâns cu amar când a auzit cântatul cocoşului, care i-a conştientizat slăbiciunea spaimei ce l-a dus la tăgadă când, recunoscut de slugile Arhiereului că este ucenic al lui Iisus care atunci era judecat, Petru a tăgăduit de trei ori: „Nu ştiu ce zici“, „Nu cunosc pe omul acesta“ şi a treia oară „a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar“ (Matei 26, 70-75). Petru va reuşi să capete iertarea de la Domnul, când, după înviere, arătându-Se ucenicilor Săi la ţărmul Tiberiadei, Iisus îl întreabă de trei ori pe Apostolul Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Şi de trei ori Petru i-a răspuns: „Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii căi Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile mele“ (Ioan 21, 17), cuvinte prin care Petru primea marea sarcină misionară de răspândire a Evangheliei, pe care avea s-o înceapă chiar din ziua Cincizecimii.

Petru este martor al înălţării la cer a Domnului şi, la zece zile după înălţare, când asupra Apostolilor se săvârşeşte minunea Pogorârii Sf. Duh şi ei, întăriţi în credinţă, pornesc să împlinească porunca Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28,19). Petru îşi începe propovăduirea şi chiar în ziua aceea, după o înflăcărată predică, botează ca la trei mii de oameni, punând astfel temelia primei comunităţi creştine şi începuturile Bisericii lui Hristos. Petru va continua de acum activitatea sa de încreştinare a iudeilor şi păgânilor, întemeind Biserici în tot Imperiul Roman pe care îl străbate de la răsărit la apus, până şi-a găsit sfârşitul la Roma. Aici a fost martirizat, fiind răstignit pe Cruce (cerând să-l răstignească cu capul în jos, căci nu se socotea vrednic să moară ca Domnul), în vremea persecuţiei creştinilor de către împăratul Nero, în anul 67, când a fost ucis şi Sf. Apostol Pavel. Amândoi sunt cinstiţi de Biserică în aceeaşi zi, la 29 iunie. În timpul călătoriilor misionare, Sf. Ap. Petru, ca şi Pavel, păstra legătura prin epistole cu comunităţile (Bisericile) creştine întemeiate în centrele în care propovăduia şi boteza. Dintre aceste epistole trimise de Sf. Apostol Petru nu ni s-au păstrat decât două, recunoscute canonice, în Noul Testament, alături de Epistolele Sf. Ap. Pavel şi ale altor Apostoli. Pe lângă acestea mai sunt atribuite Sfântului Petru şi unele scrieri apocrife: „Apocalipsa lui Petru“, „Evanghelia lui Petru“, „Faptele lui Petru“ (în care se vorbeşte despre cererea lui de a fi răstignit cu capul în jos şi despre încercarea de a părăsi Roma în timpul persecuţiei, când îl întâlneşte pe Hristos şi îl întreabă unde merge: „Quo vadis, Domine“, iar acesta, ca o mustrare, pentru încercarea de a fugi de martiriu a lui Petru, îi răspunde: „la Roma, ca să Mă răstignesc a doua oară“, ceea ce îl va determina pe Petru să revină la Roma, spre a primi cununa martirică). Probabil pornind de la această carte va scrie Sienkiewicz marele său roman „Quo vadis“.