— se numea, în vremea Mântuitorului, ţara în care locuia poporul evreu. Ea se întindea de la Marea Mediterană până dincolo de râul Iordan, spre răsărit, iar de la nord, mărginită de culmile munţilor Liban şi Antiliban, până în sud, la pustiul Sinai şi Marea Moartă. Şara n-a avut, de la început, această întindere şi nici acest nume. Cu mii de ani înainte, când a apărut poporul evreu pe harta istoriei, teritoriul ţării se întindea doar în partea de sud şi se numea Şara Canaan. Aici s-a stabilit Avraam, venit de dincolo de Eufrat, la chemarea lui Dumnezeu, spre a fi părintele „neamului ales“ din care trebuia să se nască Mântuitorul Iisus Hristos. De la cuvântul Eber (care înseamnă „cel de dincolo“) s-a dat numele poporului evreu-ebreu, al cărui strămoş a fost Avraam. Un urmaş al lui Avraam, Iacov-Israel a avut doisprezece fii, din care s-a înmulţit poporul evreu, numit şi poporul lui Israel, după numele acestui strămoş. Unul dintre fiii lui Israel, pe nume Iuda, a fost hotărât de Dumnezeu ca din seminţia lui să se întrupeze Iisus Hristos. După numele lui Iuda evreii s-au mai numit şi iudei, iar ţara s-a numit Iudeea. Intâmplându-se o secetă mare în Canaan, Iacov şi fiii săi s-au stabilit în Egipt; aici urmaşii lor s-au înmulţit şi au rămas peste patru sute de ani, când, sub conducerea marelui profet Moise, au fost scoşi din Egipt şi au revenit în Canaan, „ţara strămoşilor“. În aceste sute de ani, aici s-au aşezat alte popoare, dintre care cei mai puternici erau amoreii, împărţiţi în numeroase triburi conduse de regi, cu care evreii, sub conducerea lui Iosua Navi, au dus lupte grele spre a-şi cuceri pământurile. Despre aceste lupte, Sfânta Scriptură spune: „regii Amoreilor cei de peste Iordan, cei din munte şi cei de la şes, cei de la malul mării celei mari (Mediterana) şi cei din apropierea Libanului: Heteii, Amoreii, Ghergheseii, Canaaneii, Ferezeii, Heveii şi Iebuseii, s-au adunat împreună ca să se lupte toţi cu Iosua şi cu Israel“ (Iosua 9, 1-2). Amoreii au fost înfrânţi: „Aşa a luat Iosua tot pământul, cum poruncise Domnul lui Moise şi l-a dat lui Iosua de moştenire lui Israel, împărţindu-l între seminţiile lor“ (Iosua 11, 23). Şinuturile care mai rămăseseră neocupate de evrei în vremea lui Iosua, au fost cucerite mai târziu de regii evrei, printre care cei mai de seamă au fost David şi Solomon. David a unificat poporul evreu şi a cucerit pe cei mai aprigi duşmani, Filistenii, care locuiau ţinuturile de pe coasta Mării Mediterane. De la numele lor s-a dat numele de Palestina întregului teritoriu locuit de evrei (derivat din numele grecesc al filistenilor — Ge Palestine = pământ filistean). Astfel evreii au ajuns între hotarele ţării pe care Dumnezeu o hotărâse poporului ales şi îi vorbise lui Iosua Navi că va fi a lor, îndemnându-l s-o cucerească: „a grăit Domnul lui Iosua, fiul lui Navi... treci Iordanul tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care o voi da fiilor lui Israel... de la pustie şi de la Libanul acesta până la râul cel mare (Iordanul)... şi până la marea cea mare spre asfinţitul soarelui vor fi hotarele voastre“ (Iosua 1, 1, 2 şi 4); vezi şi evreu , iudaismul .