Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » Paisianismul Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

Paisianismul

— curent monahal înnoitor, iniţiat de Paisie în Moldova, în a doua jumătate a sec. XVIII. Paisie, de origine moldovean, înrudit, se crede, cu familia Cantemir, se trăgea dintr-o familie de preoţi, stabiliţi în Ucraina (la Poltava); el şi-a făcut studiile la Mănăstirea Pecerska din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, mitropolit din neamul familiei domnilor moldoveni Movilă (sec. XVI-XVII). Paisie, pe numele său laic Platon, se stabileşte la schitul Poiana Mărului (lângă Râmnicul Sărat), unde lucrează icoane în argint, şi, influenţat de viaţa monahală, pleacă la Muntele Athos, unde va intra în călugărie sub numele de Paisie. Impunându-se prin curăţia vieţii duhovniceşti şi adunând în jurul său mulţi ucenici, el este făcut ieromonah-duhovnic. Însoţit de o parte dintre ucenicii săi, Paisie revine în Moldova, unde, cu sprijinul mitropolitului Gavriil Callimachi, se stabileşte la mănăstirea Dragomirna (ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca), care era aproape pustie, şi începe organizarea ei într-un spirit cu totul nou. În acest scop întocmeşte un regulament („îndreptar“) din 28 de puncte, cu rânduieli pentru vieţuitorii mănăstirii, deveniţi şi mai numeroşi, fiind nu numai români, ci şi slavi (ruşi, ucrainieni) pentru care va şi rândui ca slujbele să se săvârşească şi în limba română şi în lb. slavonă. Regulamentul prevedea: viaţa de obşte, ascultare, smerenie, muncă, sărăcie, respectarea „pravilei călugăreşti“, săvârşirea slujbelor conform Tipicului ş.a. Un accent deosebit se va pune pe viaţa culturală, prin lecturi şi traduceri din scrierile marilor asceţi greci şi slavi, ca: Antonie cel Mare, Isaia Pustnicul, Petru Damaschin, Marcu Ascetul, Teodor Studitul, Macarie cel Mare etc. Paisie întocmeşte o lucrare despre „Rugăciunea minţii“, combătând pe cei care negau valoarea acestei rugăciuni de bază a vieţii călugăreşti. În 1775, austriecii ocupă Bucovina şi Paisie cu vreo 200 dintre ucenici părăseşte Dragomirna şi se stabileşte la mănăstirea Secu unde, timp de patru ani, va continua rânduiala de viaţă monahală după Regulamentul de la Dragomirna. În anul 1779, domnitorul Constantin Moruzi (1777-1782) îl numeşte pe Paisie stareţ la mănăstirea Neamţ, unde se afla cea mai bine organizată viaţă mănăstirească din Moldova. Paisie va continua activitatea sa, după aceleaşi rânduieli athonite, precum şi activttatea culturală (scrieri originale şi traduceri din Sfinţii Părinţi şi marii asceţi răsăriteni); construieşte un spital şi măreşte numărul chiliilor, căci se aflau acum în mănăstire peste 700 de călugări, unii veniţi de pe tot teritoriul românesc (Şara Românească şi Ardeal) şi din alte ţări (bulgari, sârbi, greci, ruşi). Paisie formase la Neamţ o adevărată şcoală de traducători. Aici s-a tradus, din lb. greacă în slavonă, şi Filocalia, pe care mitropolitul rus Gavriil a tipărit-o la Petersburg. Din scrierile lui Paisie s-au păstrat sute de manuscrise şi rânduielile vieţii monahale stabilite de el s-au răspândit nu numai în mănăstirile de pe teritoriul românesc, ci şi de peste hotare (îndeosebi în Rusia, în peste o sută de mănăstiri). Urmaşii săi au dus mai departe tradiţia vieţii monahale stabilite de el, atât la Secu cât şi la Neamţ; unul dintre ucenicii săi, călugărul Platon, a scris „Viaţa lui Paisie“. Un discipol indirect al lui Paisie a fost marele mitropolit Veniamin Costache al Moldovei, cel care a întemeiat Seminarul de la Socola, Iaşi (vezi M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Buc, 1981, p. 580-584)


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact