— fiul lui David, este primul rege al Israelului care a primit coroana în mod ereditar, fiind încoronat de David însuşi înainte de moarte şi uns rege de preotul Şadoc. A moştenit de la tatăl său un stat puternic şi foarte întins şi a domnit 40 de ani (972-932 î.Hr.). Solomon a făcut din Ierusalim o strălucită capitală, împodobită cu construcţii şi palate şi mai ales cu templul măreţ şi bogat, închinat lui Iahve, devenit simbol al religiei poporului evreu. A reorganizat armata şi a construit oraşe fortificate. A dezvoltat meşteşugurile, comerţul, a reorganizat administraţia statului şi ierarhia funcţionărească, a înflorit agricultura. Flota maritimă aduce din ţări depărtate mărfuri exotice, aur şi cupru, pe care le prelucrau meşteri iscusiţi în cuptoarele de topire a minereurilor. Faima bogăţiilor lui Solomon, a somptuoaselor sale palate şi a marii lui înţelepciuni s-a răspândit în lumea întreagă, ceea ce atrăgea la Ierusalim soli din toate părţile, pentru încheierea de tratate comerciale şi de prietenie. Unul dintre aceşti oaspeţi a fost şi faimoasa regină din Saba (vezi Saba ). După moartea lui Solomon, statul israelit s-a divizat, măcinat de conflicte sociale interne şi corupţie. Cele două state în care s-a împărţit, Israelul şi Iudeea, s-au măcinat în războaie fratricide, până în sec. VIII, când Israelul cade în robia asiro-babiloniană şi cele zece triburi sunt duse în exil; în sec. VI (anul 586) cade şi Iudeea sub caldeeni. De la Solomon (atribuite lui) se păstrează în Vechiul Testament trei cărţi canonice, care reflectă înţelepciunea şi dragostea lui de Dumnezeu: Cântarea Cântărilor (poem alegoric, reflectând legătura de credinţă şi dragoste faţă de Iahve), Eclesiastul şi Proverbele, cărţi filosofice pline de înţelepciune; vezi şi Eclesiastul , Proverbele .