numit în popor Sf. Dumitru, Dimitrie (Διμήτριος, ὁ — Dimitrios, lat. appelatur = cel care face apel (cerere) şi Διμήτηρ, ἡ — Dimitir, lat. Ceres — zeiţa semănatului — Demetre la greci; pământesc)

Sf. Dumitru Izvorătorul de mir — despre care Mineiul ne spune că era originar din cetatea Solun (Tesalonic-Grecia), fiu al comandantului (voevodului) cetăţii, în vremea împăratului Maximian (286-305). Crescut în credinţa creştină, îndată după moartea părinţilor săi, Dimitrie, ajuns prin încuviinţarea lui Maximian comandant al cetăţii în locul tatălui său, începe să propovăduiască credinţa creştină, în ciuda dispoziţiilor primite de la împărat de a întări în cetate credinţa în zeii păgâni, păgânismul fiind atunci religie de stat. Pentru asemenea îndrăzneală, împăratul l-a aruncat într-o temniţă adâncă şi întunecoasă. Aici a făcut prima minune omorând o scorpie mare ce se repezise asupra lui. Ştiind că această întemniţare era sfârşitul, sfântul îşi încredinţează sufletul lui Dumnezeu, rugându-se neîncetat; aici a fost cercetat de îngerul Domnului care, venind într-o lumină mare, i-a pus pe cap cununa martiriului, şi spre a-l îmbărbăta i-a zis: „Pace ţie, pătimitoral lui Iisus, Dimitrie, îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe duşmanii tăi“, iar Dimitrie i-a răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu“. În acel timp de crude persecuţii ale creştinilor, un mod de a-i ucide erau luptele în arene (amfiteatre în aer liber, special amenajate), unde creştinii erau aduşi să lupte fie cu fiarele sălbatice, fie cu gladiatori, dintre care unul foarte puternic, pe nume Lie, omorâse mulţi creştini şi de aceea împăratul îl preţuia şi ţinea mult la el. Mânios şi îndurerat de uciderea unui atât de mare număr de creştini, un tânăr oştean din armata lui Maximian, cere învoirea să lupte cu Lie, în locul creştinilor. Înainte de luptă, el se duce în temniţă la Sf. Dimitrie şi-i cere binecuvântarea. Întărit de semnul crucii şi de rugăciunile sfântului, Nestor oşteanul intră în arenă, luptă cu Lie şi-l înfrânge, aruncându-l în vârful suliţelor, pregătite să-i primească pe învinşi. Mâniat de biruinţa lui Nestor şi aflând că acesta fusese încurajat şi binecuvântat de Dimitrie, Maximian hotărăşte ca aceştia să fie ucişi. Lui Nestor i s-a tăiat capul, iar Dimitrie a fost împuns cu suliţe; amândoi au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor, fiind pomeniţi în zile alăturate: Sf. Dimitrie pe 26 octombrie, iar Sf. Nestor pe 27 octombrie; în iconografia bisericească, amândoi sunt trecuţi în rândul sfinţilor militari şi uneori sunt zugrăviţi alături, unui de altul. Creştinii au luat trupurile lor şi le-au îngropat. Haina Sf. Dimitrie şi inelul au fost luate de credinciosul său slujitor, Lupu, care a făcut cu ele multe minuni, căci oricine le atingea, îndată se vindeca de orice suferinţă şi boală. Lupu a fost şi el martirizat. Pe mormântul Sf. Dimitrie, creştinii au ridicat o bisericuţă în care sfântul a făcut multe minuni, ajutând şi vindecând pe cei care veneau aici să se roage. Un creştin bogat, fiind foarte bolnav, s-a rugat şi el aici şi a fost vindecat. Drept mulţumire, el a zidit, pe locul micii biserici, o biserică mare şi frumoasă, cu numele Sf. Dimitrie; pe când se făceau săpăturile pentru temelii, s-a găsit trupul sfântului neputrezit, devenit moaşte frumos mirositoare, din care izvora mir sfânt şi oricine se atingea de el îndată se vindeca de suferinţe. Leonte a pus moaştele sfinte într-o raclă de argint ferecată cu aur şi a vrut să ia cu el măcar o parte din aceste moaşte, însă sfântul i s-a arătat mustrându-l, iar Leonte a plecat luând cu sine doar giulgiul sfântului, care avea puterea de a face minuni, în Minei se povestesc multe din minunile Sf. Dimitrie, printre care se arată cum a salvat el cetatea sa de foamete, întorcând de pe mări, spre Tesalonic, navele încărcate cu grâne, cum a salvat de la distrugere cetatea, îndepărtând pe năvălitorii barbari, cum a adus înapoi, salvând din robie, două tinere fecioare ş.a. O altă dovadă a puterii sale s-a arătat când împăratul Iustinian (sec. VI) a zidit o măreaţă biserică la Bizanţ, în cinstea Sf. Dimitrie şi a vrut să aducă aici sfintele lui moaşte, dar cei trimişi să le ia au fost înspăimântaţi şi alungaţi de flăcările care au răbufnit asupra lor ca nişte suliţi de foc. Şi astfel, sfântul n-a putut fi clintit şi înstrăinat de Tesalonic, cetatea sa natală. Aceste informaţii despre Sf. Dimitrie, izvorâtorul de mir, sunt cuprinse în Minei şi în Acatistul său. Cercetările istorice mai noi consideră că relatările din Minei ar fi simple legende şi că adevăratul Sf. Dimitrie este originar din Sirmium (localitatea Mitroviţa de azi, din Iugoslavia), unde, în sec. III, se afla o episcopie, iar Dimitrie era acolo diacon. În timpul persecuţiei lui Maximian, Dimitrie a fost ucis cu suliţa în ziua de 9 aprilie, anul 304. Descoperindu-se moaştele lui Dimitrie, care făceau minuni, ele au fost luate de conducătorul (prefectul) Iliricului, Leonţiu, care a zidit, în cinstea Sf. Dimitrie, două biserici, una la Sirmium şi alta la Tesalonic, unde i-a aşezat şi moaştele, în ziua de 26 oct., care a rămas şi ziua prăznuirii lui.

Biserica noastră cinsteşte, a doua zi, 27 octombrie, încă un sfânt cu acelaşi nume, Sf. Dimitrie (Dumitru) Basarabov. Originar din Bulgaria, din satul Basarabi (pe apa râului Lom), călugăr cu viaţă duhovnicească înaltă, a trăit în pustnicie într-o peşteră. Descoperindu-se moaştele sale, acestea au făcut multe minuni. Pe locul acela s-a făcut o biserică. În a doua jumătate a sec. XVIII, în vremea războiului ruso-turc (1774), generalul rus Saltâckov a vrut să le trimită în Rusia, dar moaştele au rămas în Şara Românească, la stăruinţa Domnitorului ţării şi a Mitropolitului Grigore al II-lea, care le-au plătit cu aur, aşezându-le în biserica Mitropoliei, unde se află şi azi (în catedrala Patriarhiei Ortodoxe). Se spune că în timpul războiului, în 1917, când Bucureştiul era ocupat de armatele germane, bulgarii au vrut să ia înapoi moaştele sfântului, dar carul în care erau duse ajungând la Dunăre, s-a oprit în loc şi în nici un chip n-a mai putut fi urnit, decât atunci când s-a hotărât ca moaştele să fie aduse la locul lor, de unde se luaseră, din Bucureşti. Moaştele sfântului sunt făcătoare de minuni şi sunt cinstite cu multă evlavie de credincioşii români.