(ἡ ἁγία τράπεζα — i aghia trapeza)

— numită şi Prestol, Pristol, este locul din Sf. Altar pe care se săvârşeşte Jertfa euharistică. Are forma unei mese cu patru laturi, mai rar rotundă, făcută dintr-o lespede de piatră sau marmură, mai rar din lemn sau metal; este sprijinită pe un singur picior median, aşezat la mijlocul ei, ori pe patru picioare din acelaşi material. La piciorul Sfintei Mese se îngroapă o părticică din Sfintele Moaşte, tradiţie rămasă din vremea persecuţiilor, când creştinii săvârşeau Sf. Jertfă în catacombe, pe lespedea de pe mormintele martirilor. Sf. Masă are mai multe simboluri: ea închipuie şi ieslea şi mormântul Mântuitorului şi Cina cea de Taină, când a fost întemeiată Sf. Euharistie (spune Teodor de Andida în Comentariu liturgic, trad. în BOR 1971, nr. 3-4). Sf. Masă pe care se aşează darurile de jertfă în timpul Sf. Liturghii, când se transformă în trupul şi sângele Domnului (Sf. Euharistie), aminteşte şi mormântul martirilor care s-au jertfit pentru Hristos. Sf. Masă este învelită cu mai multe acoperăminte: mai întâi o pânză albă numită cămaşă (κατάσαρκἁγι — katasarka = strânsă pe piele), strânsă cu un şnur în jurul piciorului, simbolizând giulgiurile cu care a fost înfăşurat Trupul Domnului la punerea Lui în mormânt; la cele patru unghiuri ale Sf. Mese se pun icoanele celor patru evanghelişti, icoane ce simbolizează mărturia că se păstrează şi se predică învăţătura lui Hristos aşa cum a fost fixată în scrierile evanghelice. Peste „cămaşă“ se întinde alt acoperământ, făcut din materiale strălucitoare (mătase, fir), de culoare roşie sau galben, numit endotion (ἐνδυτόν, τό — enditon) şi care simbolizează mărirea lui Dumnezeu sau strălucirea feţei Domnului, când S-a schimbat la faţă pe muntele Tabor. Peste endotion se întinde o bucată de pânză sau stofă, numită iliton (εἰλύω — eilio = a înveli), în care se înveleşte Sf. Antimis. Acesta este şi el o bucată de pânză pe care e pictată icoana punerii în mormânt a Mântuitorului şi uneltele patimilor Sale: crucea răstignirii, cununa de spini, ciocanul şi cuiele, suliţa, buretele cu oţet şi fiere, cocoşul care a cântat de trei ori. La cele patru capete ale antimisului sunt pictate chipurile Evangheliştilor cu simbolurile lor, iar pe marginea antimisului se scriu cuvintele: „Iosif cel cu bun chip...“; la un colţ al lui, într-un buzunărel, sunt cusute moaşte de sfinţi. De aceea, când Sf. Liturghie nu se poate săvârşi în biserică, se poate face şi în altă parte dacă se aşterne antimisul care poate ţine loc de Sf. Masă. Asemenea situaţii se pot întâmpla, de ex., pe front, în spitale etc. Antimisul simbolizează mormântul Mântuitorului şi giulgiul, iar ilitonul, în care stă învelit antimisul, închipuie şi giulgiul ori numai mahrama (sudariul) cu care a fost înfăşurat capul Domnului, la punerea Lui în mormânt. Pe Sf. Masă stă permanent Sf. Cruce, simbol al răstignirii, şi Sf. Evanghelie, simbolizând pe Hristos Care a dat Legea cea Nouă a Evangheliei Sale. Pe Sf. Masă mai stă şi Chivotul (κιβωτός, ἡ, κιβώτιον, τό — o kivoto, to kivotion), numit şi artoforiu, sau pixidă sau tabernacol; el este o cutie de metal preţios, care are forma unei biserici miniaturale (a lăcaşului în care se află). În chivot se păstrează Sf. Împărtăşanie pentru cei bolnavi, precum şi Sf. Agneţ pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, de la sfinţire, până la folosirea lui. Chivotul aminteşte de vasul cu mană care se păstra în Chivotul (Sicriul) Legii din templul Vechiului Testament. Despre simbolismul lui, un mare scriitor creştin — P. Evdokimov — scrie: „Tabernacolul (Chivotul) conţinând Trupul şi Sângele Domnului, va fi pus pe Sf. Masă, ceea ce o transformă în mormântul sfărâmat de puterea învierii“.