— prima carte a Pentateuhului (vezi Pentateuh ; Biblia ) Vechiului Testament, scriere atribuită, conform tradiţiei iudaice, lui Moise. Se mai numeşte Geneza (genesis = origine, naştere). Este redactată, se pare, în sec. XV î.Hr. În timpul şederii poporului Israel în pustie după ieşirea din robia egipteană. Cartea descrie: a. facerea cerurilor şi a pământului şi începutul istoriei omenirii; b. starea iniţială a omului, căderea lui şi originea păcatului, întinderea păcatului în neamul omenesc de până la Avraam (istoria lui Cain, potopul, zidirea turnului Babel, originea rasei semite); c. Începutul istoriei poporului ales, patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov, istoria lui Iosif până la venirea poporului evreu în Egipt. Este istoria sfântă a creaţiei universului, a creaţiei omului „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“ şi istoria „poporului ales“. Dumnezeu este aproape de oameni, vorbeşte şi face cu ei legăminte: legământul încheiat cu Noe şi cel făcut cu Avraam pregătesc darea Legii pe muntele Sinai. Facerea redă cheia de înţelegere a lucrării lui Dumnezeu Cel personal cu oamenii: Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, a istoriei şi vocaţiei omului, a istoriei răscumpărării care începe cu poporul evreu. Pluralul Elohim folosit pentru Dumnezeu, pregăteşte înţelegerea Treimii; protoevanghelia (promisiunea unui Răscumpărător — Facere 3, 15) anunţă întruparea Mântuitorului. Potopul este imaginea Botezului. Corabia lui Noe preînchipuie Biserica şi mântuirea în Hristos. Melchisedec este chipul preoţiei veşnice, jertfirea lui Isaac este chipul jertfirii Fiului lui Dumnezeu. Numeroase persoane şi fapte cuprinse în cartea Facerii au o semnificaţie spirituală şi un corespondent în Noul Testament: aducerea jertfelor, tăierea împrejur, lupta lui Iacov cu îngerul Domnului.